Kazahstanul reia cooperarea cu Ucraina, în pofida alianţei cu Rusia

Economica.net
22 12. 2014
astana_kazahstan_24054700

Dar Poroşenko a precizat că Ucraina nu va primi arme sau asistenţă militară din partea Kazahstanului, ci invers, armata ucraineană urmând să o ajute pe cea kazahă să-şi consolideze capacităţile. În schimb, Kazahstanul va exporta Ucrainei cărbune, guvernul de la Kiev urmând astfel să compenseze parţial lipsa acestei importante resurse energetice la care nu mai are acces după ce minele din estul ţării au ajuns sub controlul separatiştilor proruşi, care acum cer autorităţilor ucrainene BANI pentru a le furniza cărbune.

Crize energetică, amplificată şi de diminuarea importurilor de gaze naturale ruseşti, a obligat guvernul de la Kiev să ia măsuri de economisire, cum ar fi întreruperea iluminării străzilor din zonele centrale ale oraşelor, precum şi a clădirilor publice şi a panourilor publicitare, în timp ce populaţia se confruntă cu întreruperi frecvente de curent.

Pe de altă parte, preşedintele Nazarbaev s-a declarat dispus să medieze în conflictul din estul Ucrainei, el afirmând la Kiev că drumul confruntărilor şi al sancţiunilor ‘nu duce nicăieri’. De asemenea, liderul kazah a cerut Kievului să restabilească relaţiile economice cu Moscova, dar a adăugat că ‘Ucraina este aproape de Europa’, motiv pentru care a apreciat că semnarea Acordului de Asociere la UE ‘este de înţeles’, poziţie ce vine în contradicţie cu cea a Rusiei, principalul aliat al Kazahstanului.

După vizita în Ucraina, liderul kazah va pleca la Moscova, Kremlinul confirmând că pe agenda discuţiilor cu preşedintele Vladimir Putin se va afla şi soluţionarea conflictului din Ucraina.

Înaintea lui Nazarbev şi preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko, un alt aliat al Rusiei, a efectuat o vizită la Kiev, unde şi-a exprimat intenţia de a consolida cooperarea dintre ţara sa şi Ucraina. Această vizită nu a fost bine primită de separatiştii proruşi din estul Ucrainei, care acum pun sub semnul întrebării neutralitatea Belarusului, ce a găzduit la Minsk primele runde de negocieri ale acestora cu autorităţile de la Kiev şi urmează de asemenea să le găzduiască pe cele următoare.