Kazahstanul va semna acorduri de 30 de miliarde de dolari cu China

Economica.net
08 09. 2013
th27_bu_kazakhstan_1280454f_22603200

‘Am căzut de acord cu privire la construcţia unei rafinării de care Kazahstanul are nevoie şi cu privire la cooperarea în domeniul agricol (…) precum şi în ceea ce priveşte construcţia infrastructurii de transport şi comunicaţii’, a declarat Nazarbaiev.

Cele două părţi au ajuns, de asemenea, la un ‘acord privind participarea Chinei la exploatarea zăcământului Kashagan’, una din cele mai mari descoperiri de petrol din lume după 1960, a declarat, la rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping, care a sosit sâmbătă la Astana.

Potrivit experţilor, zăcământul Kashagan ar conţine rezerve de aproximativ 30 de miliarde de barili, dintre care aproximativ jumătate sunt potenţial exploatabili.

În cadrul acestui acord, societatea publică kazahă KazMunaiGaz urmează să cedeze 8,33% din Kashagan societăţii de stat chineze China National Petroleum Corp (CNPC).

China, unde cererea internă de energie este în continuă creştere, râvneşte la vastele resurse de petrol şi gaze din Asia Centrală, scrie France Presse.

Miercuri, preşedintele chinez a asistat deja la inaugurarea unei fabrici de gaz construite în comun cu CNPC în Turkmenistan, o altă ex-republică sovietică din Asia Centrală, în cadrul unui turneu extins în această regiune strategică dominată timp de decenii de Rusia şi unde China încearcă, de asemenea, să-şi afirme influenţa politică.

‘Astăzi, cooperarea noastră se ridică la un nou nivel istoric’, a declarat Xi Jinping, într-un discurs rostit la Universitatea din Astana, capitala kazahă.

‘Noi acordăm o mare importanţă relaţiilor cu Asia Centrală şi aceasta este o prioritate a politicii noastre externe’, a spus el.

După vizita sa în Kazahstan, preşedintele chinez se va deplasa în Uzbekistan, iar, apoi, în Kârgâzstan, unde va participa la o reuniune a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), împreună cu şeful statului rus Vladimir Putin. La această reuniune este aşteptat şi noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, Iranul având statut de observator în cadrul respectivei Organizaţii