Kazahstanul va solicita despăgubiri de la grupul rus Transneft pentru petrolul contaminat

Economica.net
17 05. 2019
kazmunaigaz1_465x215_07148900

Începând din luna aprilie, şi exporturile de petrol ale Rusiei au fost afectate, după ce a fost descoperită o cantitate mult este media normală de clorură organică în petrolul pompat prin conducta Druzhba (Prietenia) fie spre portul Ust-Luga fie spre alte state europene.

Şase tancuri petroliere cu 598.000 de tone de petrol contaminat au fost încărcate în portul Ust-Luga, a declarat viceministrul kazah al Energiei şi Resurselor Naturale, Aset Magaulov.

„În primă fază, companiile care au vândut petrolul vor discuta cu cumpărătorii despre un discount, iar ulterior compania Kaztransoil, operatorul conductelor petroliere din Kazahstan, va purta discuţii separate cu Transneft”, a spus Aset Magaulov.

Joi, vicepremierul rus Dmitri Kozak a spus că grupul Transneft va despăgubi toate părţile pentru pierderile suferite de pe urma petrolului contaminat, dacă acestea pot dovedi că au suferit pagube, în condiţiile în care o primă rafinărie europeană a fost nevoită să declare o stare de forţă majoră din cauza petrolului contaminat.

Clorura organică este o substanţă utilizată pentru a creşte producţia de petrol, dar trebuie separată de ţiţei înainte de livrarea petrolului deoarece poate deteriora echipamentele de rafinare.

„Pe baza acordurilor convenite cu Transneft, dat fiind faptul că noi am furnizat petrol curat, dar acesta a fost ulterior contaminat…ar trebui să existe despăgubiri din partea Transneft”, a apreciat Magaulov.

Acesta a mai spus că un acord preliminar a fost convenit deja cu cumpărătorii de petrol, potrivit căruia aceştia vor prelua petrolul contaminat, dar vor beneficia de discount. Magaulov a adăugat că discuţiile cu privire la cuantumul discountului sunt în derulare.

Kazahstanul produce aproximativ 1,8 milioane de barili de petrol pe zi şi este al doilea mare producător din fosta URSS, după Rusia. Aproximativ 12% din exporturile de petrol ale Kazahstanului se derulează prin portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică. ExxonMobil, Chevron, Eni, CNPC şi Lukoil se numără printre companiile internaţionale care extrag petrol în Kazahstan.

Potrivit traderilor de la mai multe mari companii petroliere europene, nivelul de clorură organică din petrolul rusesc a fluctuat între 150 şi 330 părţi la milion (ppm), în condiţiile în care nivelul maxim admis este de 10 ppm, iar nivelul normal este cuprins între 1 şi 3 ppm. Contaminarea petrolului este rară în Rusia. Traderii susţin că ultima dată când petrolul rusesc a fost contaminat cu un nivel ridicat de clorură organică a fost în urmă cu 10 ani, însă la o scară mai mică.