Kazahstanul vrea 737 milioane de dolari de la un grup de companii petroliere pentru pagube de mediu

Kazahstanul a decis să acţioneze în justiţie un consorţiu de companii care dezvoltă uriaşul zăcământ petrolifer Kashagan solicitând plata unor despăgubiri de 132,4 miliarde tenge (737 milioane de dolari) pentru pagubele aduse mediului, a anunţat vineri Ministerul Mediului din Kazahstan, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 07 mart. 2014, 12:41
Kazahstanul vrea 737 milioane de dolari de la un grup de companii petroliere pentru pagube de mediu

După 13 ani de lucrări şi investiţii de 50 de miliarde de dolari, producţia la zăcământul Kashagan, cea mai mare descoperire petrolieră mondială din ultimii 35 de ani, a început în luna septembrie a anului trecut doar pentru a fi oprită câteva săptămâni mai târziu după ce au fost descoperite scurgeri de gaze din conducte.

Într-un comunicat publicat vineri, Ministerul Mediului din Kazahstan a informat că gazele reziduale care au fost arse la instalaţiile de procesare de la Kashagan au poluat mediul înconjurător. Potrivit controalelor efectuate, volumul gazelor reziduale arse în perioada septembrie-octombrie 2013 a fost de 2,8 miliarde metri cubi, peste limitele legale. În consecinţă, Ministerul Mediului a depus o plângere prin care solicită plata unor despăgubiri în valoarea de 132,4 miliarde tenge (737 milioane de dolari) de la consorţiul North Caspian Operating Company (NCOC). Plângerea a fost depusă la un tribunal din regiunea Atyrau, vestul Kazahstanului, unde este amplasat zăcământul Kashagan.

Companiile petroliefere Exxon, Royal Dutch Shell, Total, Eni şi compania kazahă KazMunayGas (proprietarul Rompetrol) deţin fiecare o participaţie de 16,81% la consorţiul NCOC. KazMunayGas s-a alăturat acestui proiect în calitate de acţionar în anul 2005 şi ulterior şi-a dublat participaţia la 16,8%. Compania niponă Inpex are o participaţie de 7,56% iar în 2013 China National Petroleum Corp (CNPC) a cumpărat o participaţie de 8,33% de la ConocoPhillips.

Amplasat în sectorul kazah al Mării Caspice, câmpul Kashagan se întinde pe o suprafaţă de 75 de kilometri pe 45 de kilometri. Compania care dezvoltă acest proiect estimează că rezervele de petrol ale zăcământului se ridică la 38 miliarde de barili, dintre care aproape 10 miliarde de barili pot fi extraşi.

În luna august 2007, KazMunayGas (companie petrolieră controlată de statul kazah) a semnat un acord de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding SA (Elveţia) pentru 75% din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Ulterior, omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut participaţia de 25% pe care o mai deţinea la Rompetrol Group către compania KazMunayGas /KMG/, care a ajuns să controleze în totalitate grupul Rompetrol.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...