KazMunayGas acuzat că vrea să scoată fonduri de la subsidiara KMG EP – Reuters
Înfiinţată în urmă cu 10 ani, KazMunayGas Exploration and Production (KMG EP) se bucură de o largă autonomie faţă de firma mamă, în condiţiile în care are trei directori independenţi în boardul său. KazMunayGas, deţinut în întregime de Guvernul kazah, are o participaţie de 58% la KMG EP, în timp ce acţionarii minoritari, printre care se regăsesc fondul suveran de investiţii al Chinei, China Investment Corporation, şi o serie de fonduri de investiţii deţin 34%.
Anul trecut, KazMunayGas a evitat la limită intrarea în incapacitate de plată după ce Banca Centrală din Kazahstan a tipărit echivalentul a patru miliarde de dolari pentru a salva grupul. În schimb, KMG EP deţine echivalentul a peste trei miliarde de dolari acumulate în ultimul deceniu.
Potrivit unor surse din apropierea acţionarilor minoritari de la KMG EP, grupul mamă KazMunayGas utilizează o gamă variată de tactici pentru a profita de finanţele subsidiarei. ‘Au văzut că firma are bani şi vor să îi obţină. Desigur nu acesta este modul în care partenerii ar trebui să se comporte’, a declarat un acţionar minoritar.
Una din măsurile prin care, potrivit acţionarilor minoritari, KazMunayGas pune presiuni asupra KMG EP, a fost decizia grupului mamă de a reduce preţul la care cumpără petrol de la KMG EP. Subsidiara este obligată să vândă aproximativ 30% din producţia sa de petrol pe piaţa internă. Anterior aceste vânzări s-au făcut la un preţ care acoperea costurile KMG EP plus o marjă de 3%. La începutul acestui an, KazMunayGas a anunţat că va mai achita doar o parte din preţul pe care îl plătea înainte.
‘Practic, profiturile sunt scoase din subsidiară prin diferite aranjamente din afara pieţei’, susţine un acţionar minoritar de la KMG EP.
O altă lovitură pentru acţionarii minoritari de la KMG EP, reprezentanţii companiei mamă în boardul subsidiarei au votat luna trecută pentru ca să nu fie plătite dividende pentru anul 2015, pentru prima dată de la flotarea KMG EP. Directorii independenţi au votat împotrivă şi chiar au propus un dividend suplimentar dar au fost depăşiţi numeric. Profitul net al KMG EP a crescut de cinci ori ca urmare a evoluţiilor favorabile ale cursului de schimb apărute ca urmare a deprecierii monedei kazahe.
‘Credem că decizia de a nu plăti dividende are legătură cu faptul că negocierile dintre directorii independenţi de la KMG EP şi firma mamă se află în faza finală’, a declarat Aivar Baikenov, analist la firma kazahă Asyl Invest, unul din acţionarii minoritari de la KMG EP.
În luna decembrie 2015, compania privată chineză China Energy Company (CEFC) a anunţat preluarea unei participaţii de 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group. KMG International este companie care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 15 ţări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploieşti – cea mai veche unitate de profil în funcţiune (1905), dar şi o reţea de distribuţie a carburanţilor formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL, 7 depozite.