KazMunayGas ar putea testa luna viitoare livrarea de petrol către Germania
„În conformitate cu instrucţiunile preşedintelui statului, KazMunayGas analizează opţiunea efectuării unei livrări de petrol, în regim de probă, în Germania, la începutul lunii ianuarie 2023”, a spus Mirzagaliyev, citat într-un comunicat publicat pe pagina de Internet a companiei.
Marţi, Germania a respins speculaţiile potrivit cărora intenţionează să cumpere ţiţei rusesc la începutul anului următor, anunţând că în schimb va importa petrol din Kazahstan. În mod istoric, rafinăriile germane de la Leuna şi Schwedt au fost puternic dependente de importurile de petrol rusesc livrat prin conducte. Acum, petrolul livrat Germaniei prin conducta Drujba, cel mai important oleoduct din Europa, va proveni din Kazahstan, chiar dacă un acord în acest sens nu a fost încă finalizat.
KazMunayGas este acţionarul majoritar de la KMG International, o companie care deţine şi desfăşoară operaţiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Republica Moldova.