Kelemen Hunor i-a menţionat pe Dacian Cioloş sau Bogdan Olteanu ca tipologii de premier

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este de părere că persoana desemnată ca premier al României, care să asigure guvernarea ţării până în primăvara sau vara anului viitor, când ar putea avea loc alegeri anticipate, ar trebui să fie o persoană cu experienţă, dar care nu este implicată pentru moment într-un proiect politic, scrie Agerpres.
Economica.net - sâm, 07 nov. 2015, 16:12
Kelemen Hunor i-a menţionat pe Dacian Cioloş sau Bogdan Olteanu ca tipologii de premier

Întrebat de jurnalişti, sâmbătă, după Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), cum ar trebui să fie viitorul premier, liderul UDMR i-a dat ca exemplu pe Dacian Cioloş şi Bogdan Olteanu, dar a subliniat că aceasta nu înseamnă că Uniunea îl propune pe vreunul dintre aceştia doi, nominalizarea premierului fiind atributul preşedintelui ţării.

„Gen Dacian Cioloş (fost comisar european – n.r.), gen Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR – n.r.). Un om care nu intră în competiţie politică anul viitor, care are în spate, dacă vreţi, o instituţie solidă, o carieră solidă de altă natură decât cea politică şi care nu este implicat, în această perioadă, în proiecte politice şi nu doreşte să fie implicat în proiecte politice, şi care nu va folosi instrumentele guvernamentale în competiţia politică de anul viitor. Am spus gen, şi nu este o propunere de persoană. Am spus gen. Să nu se înţeleagă că am propus pe cineva anume. Este atributul preşedintelui şi partidele politice nu trebuie să dea impresia că vor să ia ceva din atributul preşedintelui. Este atributul şi responsabilitatea preşedintelui de a veni cu o nominalizare”, a spus Kelemen Hunor.

Acesta s-a referit şi la importanţa votării în Parlament a unui guvern până cel târziu la sfârşitul acestei luni, un guvern care ar putea fi tehnocrat. Soluţia aceasta ar fi potrivită, consideră Kelemen Hunor, în condiţiile în care un guvern politic nu ar da un răspuns şi nu ar detensiona conflictele de la nivelul societăţii.

Referindu-se şi la evenimentele din stradă din ultimele zile, Kelemen Hunor a precizat că orice schimbare trebuie să ţină cont de câteva principii importante şi că nu trebuie renunţat la instituţiile fundamentale, democratice, la parlamentarism şi la partide politice.

„Este adevărat că (…) supărarea e uriaşă. Toată clasa politică, fără nuanţe, este respinsă, dar acest lucru nu înseamnă că în afara cadrului parlamentar, în afara instituţiilor democratice se poate găsi o soluţie sau o alternativă democratică. Orice altă alternativă înseamnă ori un autoritarism nedorit, ori o altă formă de guvernământ, dictatură de exemplu. Nu dorim aşa ceva. Trebuie să ţinem cont de aceste aspecte şi trebuie să spunem că într-adevăr şi oferta, ţinând cont de ce doreşte societatea, trebuie să vină din partea instituţiilor şi a partidelor politice’, a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a participat sâmbătă la şedinţa de reconstituire a Consiliului Reprezentanţilor Unionali, în cadrul căreia a fost adoptat regulamentul de desemnare a candidaţilor la alegerile locale din 2016 şi a fost ales un nou preşedinte al CRU.

Te-ar mai putea interesa și
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil de modul în care statul cheltuie banii pe care îi încasează din aceste impozite
Dan Șucu: De 30 de ani ni se spune că nu plătim suficiente taxe, dar tot de 30 de ani vedem că nimeni nu este responsabil ...
"Dezordinea intervenită în lumea politică în decembrie a creat un sentiment de neliniște și neîncredere în piață. În comparație cu decembrie anul trecut, vânzările au scăzut, și......
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
România a avut cel mai mare deficit de încasare a TVA din UE şi în 2022, în pofida progreselor
Majoritatea statelor membre ale UE au înregistrat progrese semnificative în colectarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) ...
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări în cazul cărora s-au constatat dezechilibre
Mecanismul de alertă din UE – Comisia Europeană anunţă bilanţuri aprofundate pentru România şi alte opt ţări ...
În 2025, vor fi elaborate bilanţuri aprofundate pentru cele nouă state membre în cazul cărora s-au constatat dezechilibre ...
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Alfabetizarea în domeniul inteligenţei artificiale, o necesitate crucială – studiu EY
Premisa că studenţii şi angajaţii din Generaţia Z sunt "nativi AI" este o miză riscantă pentru mediul de afaceri şi ...