Kelemen Hunor spune că sunt mai multe schimbări în noul Cod fiscal – ”norocul” va fi taxat

Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a declarat marţi seara că vor fi mai multe schimbări în viitorul Cod fiscal, acestea fiind însă discutate cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cei din zona economică, una dintre acestea fiind taxarea jocurilor de noroc.
AGERPRES - mie, 13 iul. 2022, 08:59
Kelemen Hunor spune că sunt mai multe schimbări în noul Cod fiscal - ''norocul'' va fi taxat

„A fost un proiect pus în dezbatere publică şi apar alte păreri din societate. Au fost nişte întâlniri cu reprezentanţii primarilor, autorităţilor locale, cu reprezentanţi din zona economică şi bineînţeles din HoReCa. Şi în astfel de situaţii este firesc să asculţi argumentele lor şi să faci eventual nişte schimbări. (…) La HoReCa, concluzia este că rămâne ceea ce propune Guvernul, dar nu de la 1 august, ci de la 1 ianuarie. Până la urmă este o abordare corectă, pentru că este în desfăşurare sezonul turistic, pe de o parte, pe de altă parte legea spune să aştepţi 6 luni, să nu pui în aplicare schimbările în Codul fiscal, în Codul de procedură fiscală. (…) Sunt şi alte schimbări mici legate de IMM-uri, legate de microîntreprinderi, legate de jocurile de noroc, unde mergem pe o taxare mare. Acolo a fost chiar propunerea noastră şi susţinem – dacă taxezi munca, trebuie să taxezi şi norocul, nu se poate altfel. Dar mai sunt mici modificări… până se realizează acea formă care va fi adoptată în Guvern”, a declarat Kelemen Hunor la postul B1 TV.

În ceea ce priveşte impozitul pe proprietate, el a arătat că au existat de la bun început nişte discuţii legate de pragul minim, de valoarea la care se raportează acest impozit, dacă se va lăsa pentru primari un prag minim, respectiv un prag maxim între care să decidă.

Kelemen Hunor a atras atenţia, pe de altă parte, că există în Bucureşti, în ţară câteva cazuri, respectiv 20 – 30 de microîntreprinderi cu o singură persoană, fără niciun angajat, cu un rulaj de un milion pe fiecare, cu taxe minime de 3% şi proprietar peste jumătate de cartier de blocuri construite pe microîntreprinderi.

„Nici asta nu e corect şi acele chestiuni care apar permanent. Trebuie cumva filtrate, trebuie aranjate din când în când, nu e vorba să loveşti în microîntreprinderi, nu e vorba să loveşti în economie, dar de fiecare dată oamenii găsesc portiţe mici, sunt inventivi sau chiar portiţe mari de data aceasta, şi încercăm să reducem aceste posibilităţi. România, nedeclarat în acest moment, este într-un fel un paradis fiscal. (…) Trebuie să fim atractivi, şi de aceea eu am respins să trecem la impozit progresiv, de aceea am spus că nici la dividende nu trebuie să mergem mult prea mult, 5% nu e ok, hai să mergem la 8%. Şi eu aş mai fi vrut, dar nu s-a putut, să mergem şi pe o taxă de solidaritate sau o suprataxare pe anumite firme, pe anumite zone, acolo unde au făcut un extra profit faţă de 2019, că trebuie să găseşti un moment de raportare, şi să dăm pentru un an, doi ani o astfel de soluţie, ca să avem bani, fiindcă în pandemie erau câteva ramuri industriale economice care au câştigat”, a menţionat el.

Vicepremierul a dat, în context, exemplul Spaniei, care a introdus gratuitate pe transportul feroviar intern pentru toată lumea, pe o perioadă de trei luni, pentru a veni în sprijinul oamenilor, pentru a scoate din circulaţie maşinile, ca să nu mai plătească oamenii combustibilul foarte foarte scump.

„Deci nu e vorba de a importa de undeva, e o chestiune de a ajuta populaţia pe o perioadă limitată de timp, pe de o parte, şi pe de altă parte de a aduce bani la guvern, la bugetul naţional, la bugetele locale şi să nu omorâm economia. (…) Eu cred că ceea ce noi în acest moment facem este să echilibrăm bugetul, să menţinem economia în viaţă şi să avem bani să ajutăm pe cei care într-adevăr au nevoie în această perioadă, fiindcă trecem printr-o perioadă foarte grea, care va dura şi din păcate va dura mult. (…) Trebuie să menţii economia, dar trebuie să menţii şi bugetul”, a adăugat Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, România este în continuare sub media europeană când e vorba de colectare mai ales din TVA a banilor la buget. „Şi acolo trebuie să facem un efort, noi nu am făcut din păcate până acum. (…) În primul rând facturarea, digitalizarea. Şi asta face ANAF într-un ritm foarte mare”, a menţionat el.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...