Kelemen Hunor, UDMR: Nu acceptăm Energia şi MIPE sau Sănătatea, ci Dezvoltarea şi ceva similar cu Mediul
„Vineri am avut o şedinţă a Consiliului permanent, au apărut concluziile cele mai importante şi în presă, unde noi am spus următorul lucru: trebuie să respectăm protocolul, trebuie să respectăm acordul semnat, cuvântul dat şi trebuie să fie un mesaj din partea liderilor politici către societate. (…) Şi am solicitat respectarea acordului şi din partea colegilor de coaliţie, din partea PSD şi din partea PNL. Am spus că, în momentul în care am semnat acest acord, ne-am asumat răspunderea guvernării până în 2024, ne-am angajat în această guvernare cu toate forţele noastre şi am avut rezultate. Nu avem niciun motiv să spunem că în continuare nu suntem în stare să conducem Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului”, a spus Kelemen Hunor, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
El a adăugat că UDMR a acceptat „un prim compromis”, şi anume „comasarea sau desfiinţarea Ministerului Sportului”.
„Eu am propus să fie Autoritate Naţională de Sport, să fie totuşi o instituţie cât de cât autonomă, fiindcă anul viitor sunt Jocurile Olimpice. Şi am fost de acord să fie comasate IMM-urile la Economie, să reducem structura guvernamentală. Dar ăsta a fost primul compromis. Colegii mei mi-au dat acest mandat – să cerem respectarea acordului şi bineînţeles să existe o oarecare flexibilitate. Dacă totuşi colegii noştri din PSD şi din PNL vor discuţii, atunci rămânem cu Dezvoltarea şi ceva similar cu Mediul – putem să negociem. Vineri după-masă, seara, după ce am terminat şedinţa, l-am sunat prima dată pe domnul preşedinte Ciucă, apoi l-am sunat pe domnul preşedinte Ciolacu şi am transmis care este poziţia noastră – oferta de Energie şi MIPE sau Energie şi Sănătate a existat încă de miercuri, dacă nu mă înşel. Deci domnul Ciolacu ştia de vineri că aceste două ministere din punctul nostru de vedere nu sunt acceptabile, adică nu putem să ieşim din protocol de tot, după doi ani şi jumătate să spunem ce? Că nu am fost în stare să conducem cele două ministere sau care ar fi argumentul cu care noi ar trebui să acceptăm să lucrăm la impuse, în condiţiile în care chiar dânsul l-a lăudat pe Cseke Attila de mai multe ori”, a explicat liderul UDMR.
Potrivit acestuia, „rezultatele, profesionalismul şi seriozitatea” cu care miniştrii UDMR s-au aplecat asupra guvernării sunt „argumentele de forţă”.
„Astăzi, domnul Ciolacu, înainte să iasă în presă, m-a sunat şi mi-a zis că decizia este să mergem noi cu Energia şi cu MIPE – ceea ce nu putem accepta. Sigur, nu ne-am ridicat de la masă, suntem la masă, discutăm în continuare. În acest moment există un acord de coaliţie şi, până când preşedintele Iohannis nu îl desemnează prim-ministru pe domnul Ciolacu, acest acord este în vigoare şi atunci va deveni responsabilitatea lui să ne cheme la discuţii în ce format vrea şi să decidă cum merge mai departe. Cam asta este concluzia mea de astăzi. Nu am plecat de la masă, discutăm în continuare”, a punctat preşedintele UDMR.
Întrebat cum va vota la învestirea noului Guvern, el a spus: „Încă nu şi-a dat demisia domnul Ciucă. Deci suntem departe de învestire. Când ajungem acolo, vă vom spune”.
„Noi nu suferim de sindromul ‘Stockholm’, nu avem această boală”, a adăugat liderul UDMR, întrebat dacă va susţine noul Guvern din Parlament.
Referindu-se la poziţia PNL care şi-ar dori Ministerul Dezvoltării, Kelemen Hunor a arătat că, după câte ştie, „pentru PNL prima opţiune este respectarea protocolului”. „Dacă nu se poate, sigur, trebuie să se găsească o soluţie. Trebuie să-l întrebaţi pe domnul Ciucă, eu aşa ştiu, nu ştiu dacă e aşa, dar eu aşa ştiu”, a mai spus el.
„Discuţii au fost toată săptămâna. (…) În momentul în care Marcel Ciolacu este nominalizat, desemnat de preşedintele Iohannis să formeze Guvernul, atunci este responsabilitatea lui de a închide discuţiile. Până atunci este un acord şi UDMR nu pleacă de la guvernare, nu pleacă de la masă. Putem să fim împinşi, asta e categoric da, dar noi n-avem niciun motiv să plecăm”, a concluzionat liderul UDMR.