Kerry: Acordul istoric asupra programului nuclear iranian urmează să fie pus în aplicare în câteva zile

Acordul istoric asupra programului nuclear iranian urmează să fie pus în aplicare în câteva 'zile', a afirmat joi secretarul de stat american, John Kerry, situaţie ce ar declanşa relaxarea sancţiunilor americane impuse Republicii Islamice, scrie AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 07 ian. 2016, 21:39
Kerry: Acordul istoric asupra programului nuclear iranian urmează să fie pus în aplicare în câteva zile

Într-o trecere în revistă a progreselor diplomatice realizate de Statele Unite în 2015, John Kerry a ţinut să scoată în evidenţă, în faţa reprezentanţilor presei, acordul semnat la 14 iulie la Viena între marile puteri şi Iran, un document aflat ‘la câteva zile de punerea lui în aplicare, dacă totul decurge bine’.

Şeful diplomaţiei de la Washington, care nu s-a mai exprimat public în ultimele trei săptămâni, a precizat că a discutat din nou la telefon, joi dimineaţă, cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.

Cei doi miniştri, ale căror guverne nu mai întreţin relaţii diplomatice din 1980, sunt principalii artizani ai acordului de la Viena privind programul nuclear iranian care trebuie să garanteze că Republica Islamică şiită nu se dotează cu arma nucleară, în schimbul ridicării progresive şi controlate a sancţiunilor internaţionale.

Acest text, rod al unor ani de aprige negocieri, a fost salutat ca un progres major în termeni de politică de dezarmare şi de neproliferare nucleară, un pilon al diplomaţiei preşedintelui american Barack Obama.

John Kerry a făcut cunoscut că Mohammad Javad Zarif şi-a exprimat joi ‘intenţia’ de ‘a finaliza obligaţiile pentru punerea în aplicare cât mai curând posibil’.

De asemenea, secretarul de stat american a salutat faptul că Iranul a transferat la 28 decembrie o importantă încărcătură de uraniu slab îmbogăţit către Rusia, o etapă importantă a acordului de la Viena.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că la persoanele cu handicap nu se va aplica taxa CASS....
Asociația patronală IMM România acuză Guvernul că introduce o austeritate de tip feudal prin creșterea taxelor, care va duce la migrarea capitalului. Ce soluții propun antreprenorii
Asociația patronală IMM România acuză Guvernul că introduce o austeritate de tip feudal prin creșterea taxelor, care ...
România nu are nevoie de o austeritate de tip feudal, cu măriri de taxe pentru antreprenori şi nicio reformă, iar viziunea ...
Berlinul vrea să negocieze direct cu talibanii pentru expulzarea infractorilor afgani
Berlinul vrea să negocieze direct cu talibanii pentru expulzarea infractorilor afgani
Germania intenţionează să negocieze direct cu autorităţile talibane din Afganistan pentru a facilita expulzarea delincvenţilor ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 3 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 3 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,997 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni ...