KFC deschide primul restaurant în Slobozia, în urma unei investiții de 1 milion de euro

12 10. 2023
Comunicat de presa_Sphera Franchise Group inaugurează primul KFC din Slobozia, în urma unei investiții de 1 milion de euro (2)

În prezent, rețeaua KFC acoperă peste 40 de orașe ale țării, atât unități de tip Drive-Thru, cât și stradale și food court, fiind cel mai mare lanț de QSR din România ca număr de restaurante.

„Deschiderea KFC Drive-Thru din Slobozia consolidează rețeaua prin extinderea într-un oraș nou și amplasarea unității în cadrul unui centru comercial, aspecte pe care le avem în vedere când elaborăm planurile de dezvoltare pentru a atinge atât ținte financiare, cât și de imagine. Continuăm să ne concentrăm asupra diversificării portofoliului nostru prin deschiderea diferitelor tipuri de restaurante – unități de tip Drive-Thru, restaurante în centre comerciale sau stradale, dar, în același timp, să putem răspunde obiceiurilor de consum mereu în schimbare prin investiții în tehnologii noi, digitalizare, optimizare a proceselor”, a declarat Marian Gogu, director general al KFC România.

Noua unitate KFC, situată în cadrul Centrului Comercial Slobozia Value Centre din Municipiul Slobozia, pe Şoseaua Bucureşti-Constanţa DN 2A, Nr. 3K, este operațională începând cu 12 octombrie 2023. Restaurantul, realizat conform celor mai recente standarde internaționale KFC în ceea ce privește designul, digitalizarea și facilitățile, este prevăzut cu kiosk-uri digitale, pentru ușurință în plasarea comenzilor, și cu ecrane, pentru prezentarea interactivă a produselor și ofertelor.

Unitatea funcționează zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00 și beneficiază de o capacitate de aproximativ 100 de locuri, fiind deschisă atât pentru servirea produselor în cadrul restaurantului sau pe terasa acestuia, cât și pentru takeaway.

Noul restaurant KFC Drive-Thru Slobozia oferă peste 40 de locuri noi de muncă în funcții diverse de la lucrător bucătărie până la director de restaurant. Un Crew Member (Lucrător Bucătărie sau Casier) poate avea un venit net de până la 3.100 lei, începând cu a treia lună de colaborare. Această sumă include salariul de bază, tichetele de masă, bonusuri sau prime acordate în funcție de criteriile interne.

Despre Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în FTSE Global Microcap și în MSCI Frontier Markets Small Cap.