KFC mizează în 2014 pe extinderea restaurantelor drive thru. Va deschide cel puţin două în Bucureşti

Economica.net
21 01. 2014
kfc_drive_thru_27190000

„În urma deschiderii unităţilor drive thru în Bucureşti, Băneasa şi Dristor, credem că acest model are un potenţial mare de creştere, de aceea avem în plan să deschidem cel puţin alte două noi restaurante de acest tip în Bucureşti anul acesta. În plus, vom lua în considerare oportunităţile viitoare care vor apărea, în mall sau stradal. Targetul nostru este să deschidem în jur de 3 – 5 restaurante în 2014 şi ne propunem să menţinem acest trend în următorii ani „, a declarat Hilton pentru MEDIAFAX.

Reţeaua numără în prezent 51 de restaurante, dintre care cinci sunt drive thru: în Bucureşti (2), Arad, Iaşi şi Sibiu.

Investiţia medie într-un restaurant în mall este de aproximativ 350.000 euro, în timp ce fondurile alocate pentru locaţiile de tip drive thru pot ajunge la 700.000 de euro. Pentru un restaurant nou, KFC creează 20-30 de locuri de muncă noi, iar pentru unităţile de tip drive thru până la 50.

Hilton spune că restaurantele KFC sunt o opţiune pentru primul job al tinerilor, având un program flexibil – full time, part time sau doar în zilele de weekend.

„KFC are o echipă de peste 1.500 de oameni în toată ţara (…) mulţi dintre managerii de restaurante şi-au început cariera la KFC în bucătărie sau la casă”, a spus Hilton.

În ceea ce priveşte anul 2013, şeful KFC arată că a fost unul cum multe provocări, atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivelul consumatorului, care este mai precaut şi econom.

„2013 a fost un an provocator, consumatorii şi-au schimbat obiceiurile de consum în ultimii ani, devenind mai precauţi şi mai economi. În ciuda provocărilor, suntem mulţumiţi de performanţa KFC, business-ul a crescut, iar restaurantele din Bucureşti şi din afara Capitalei au avut rezultate bune. Este prea devreme să spunem acum cât de mult au crescut vânzările în 2013, însă cu siguranţă a fost vorba despre o creştere, aceasta fiind susţinută de inaugurarea a 4 restaurante KFC, la Baia Mare, Ploieşti, Galaţi şi în noul centru comercial din Bucureşti, Promenada”, a arătat Hilton.

Anul trecut, restaurantele KFC au deservit peste 20 de milioane de clienţi, primele trei produse preferate de aceştia fiind Crispy Strips, aripioarele picante şi sosul de usturoi.

Pentru anul în curs, obiectivul principal al companiei este îmbunătăţirea serviciilor.

„Obiectivul nostru principal rămâne desigur să ne asigurăm ca ne vom îmbunătăţi serviciile şi de acum înainte, acesta reprezentând un element diferenţiator pentru KFC. În acest mod, vom reuşi să creştem şi vânzările. (…) Clienţii noştri continuă să se orienteze spre ofertele value şi produse noi, iar în 2014, vom continua să fim aproape de nevoile lor (…) ne propunem să atragem cel puţin acelaşi număr de consumatori pe termen lung”, a precizat Hilton.

În ceea ce priveşte performanţa restaurantelor, fiecare are propriile caracteristici şi targeturi.

„Dacă ne uităm la locaţiile drive thru care sunt deschise în acest moment, credem că restaurantele de acest tip ne pot oferi un potenţial mare de creştere în viitor. De asemenea, suntem încântaţi de rezultatele noii locaţii din Promenada, şi în funcţie de viitoarele inaugurări de centre comerciale, vom lua în considerare locaţiile pentru KFC”, a explicat directorul general al reţelei.

Restaurantele KFC de pe piaţa locală sunt administrate prin intermediul companiei US Food Network, care a raportat în 2012 o cifră de afaceri de 187,1 milioane lei (42,4 milioane euro), în creştere cu 16% comparativ cu anul anterior, şi un profit cu 13% mai mare, de circa 10 milioane lei (2,26 milioane euro). Asociaţii US Food Network sunt firmele Bladon Enterprises (27,33%), Tatika Investments (27,33%) şi Lunic Franchising and Consulting Ltd (22,34%), înregistrate în Cipru, şi M.B.L. Computers (23%), înregistrată în Bucureşti.

Mark Hilton mai administrează pe piaţa locală şi brandurile Pizza Hut, Paul, Cinnabon şi Hard Rock Cafe.