Khalid Masood este criminalul de la Westminster. Bilanţul atacului terorist a ajuns la cinci morţi
Trei alte persoane au fost ucise de atacator în cursul atentatului – agentul de poliţie Keith Palmer, în vârstă de 48 de ani, Kurt Cochran, un turist în vârstă de 54 de ani din SUA, şi Aysha Frade, o profesoară de 43 de ani din Spania. Alte cel puţin 30 de persoane au fost rănite în atacul revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, inclusiv doi cetăţeni români.
Khalid Masood, autorul atacului, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine după ce a lovit intenţionat cu un vehicul zeci de persoane pe Podul Westminster din Londra, iar apoi l-a înjunghiat mortal pe agentul de poliţie Keith Palmer.
Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat joi atacul care a avut loc miercuri în apropierea clădirii Parlamentului britanic din Londra, potrivit agenţiei de ştiri Amaq.
Apropiaţi ai autorului atacului de la Londra ar fi vrut să se alăture grupărilor jihadiste din străinătate
„Oamenii cu care îşi petrecea timpul includeau persoane suspectate că ar fi fost interesate de a călători pentru a se alătura grupurilor jihadiste din străinătate, dar el însuşi nu a făcut niciodată acest lucru”, a precizat sursa citată sub acoperirea anonimatului.
Khalid Masood, în vârstă de 52 de ani, era originar din Kent, dar locuia în regiunea West Midlands. De asemenea, presa britanică a scris că suspectul ar fi locuit mai mulţi ani în Birmingham.
Reprezentanţii Scotland Yard au precizat că atacatorul nu era vizat de nicio anchetă în desfăşurare a autorităţilor britanice şi nu au existat niciodată informaţii despre intenţia acestuia de a comite un atentat terorist în Marea Britanie.
Totuşi, acesta le era cunoscut autorităţilor şi a fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni, inclusiv pentru posesie de arme albe, tâlhărie şi vătămare corporală din culpă.
Prima condamnare la închisoare a suspectului a avut loc în noiembrie 1983, fiind trimis în spatele gratiilor pentru distrugeri. Ultima sa condamnare a avut loc în 2003, atunci când autorităţile l-au arestat după ce a fost găsit un cuţit asupra sa.