Kia a anunțat toate detaliile EV3, un SUV electric de clasă B

26 05. 2024
Kia EV3

Kia a prezentat toate detaliile modelului EV3, un vehicul care, în opinia oficialilor mărcii, redefinește segmentul SUV-urilor electrice compacte grație unui exterior îndrăzneț și unui design interior inovator.

Bazându-se pe valorile de design ale SUV-ului de clasă mare EV9 modelul EV3 reprezintă următoarea bornă în tranziția Kia către statutul de furnizor de soluții de mobilitate sustenabilă.

Filosofia de design „Opposites United” dezvoltată de Kia, care valorifică tensiunea creativă generată de valorile divergente ale naturii și modernității pentru a oferi un întreg armonios, a fost esențială pentru dezvoltarea designului progresist și dinamic al modelului Kia EV3.

„EV3 întruchipează perfect filozofia noastră de design – o combinație de design jucăuș combinat cu o funcționalitate atent studiată. Deși compact, exteriorul inspirațional învăluie un spațiu interior deschis care pune accent pe relaxarea reconfortantă pentru fiecare călătorie”, a declarat Karim Habib, șef al Kia Global Design.

„Din acest motiv, estetica futuristă a modelului EV3 este încurajată și mai mult de alegerea culorilor îndrăznețe; în interior, cabina spațioasă și încorporarea de noi materiale organice care exprimă un sentiment tineresc de energie și caracter jucăuș”, adaugă acesta.

Linia plafonului și caroseria geometrică ale modelului EV3 se îmbină pentru a exprima filozofia de design „Opposites United” concepută de Kia. Această divergență de elemente pozitive și emoționale și de factori raționali și logici duce la o estetică a inversării, care infuzează fiecare linie, suprafață și detaliu ale modelului.

Privit din profil, EV3 emană un sentiment de forță combinată cu agilitate. Acoperișul lung, înclinat, și geamul din spate în stil hatchback prezintă un design extrem de tehnic al caroseriei. Natura dinamică exprimată în silueta modelului EV3 se combină cu o cabină voluminoasă care maximizează spațiul interior. În plus, tratarea unică a volumelor și a graficii, care se interconectează simultan unele cu altele, accentuează și mai mult natura inovatoare a modelului EV3.

Această abordare vizuală „inter-conectată” este deosebit de pronunțată, evidențiată de modul în care aripile roților, pătrate și robuste ale modelului EV3, se combină cu liniile de despărțire logice ale formelor puternice. Este la fel de evident și în întinderea plată și netedă a secțiunii mediane a caroseriei mașinii, care diferă dramatic de ornamentul inferior, mai tehnic, în culorile negru și gri. În fiecare caz, combinația unor astfel de elemente aparent conflictuale contribuie la un design logic, dar cu totul emoțional.

Din față, EV3 emană o prezență extrem de asertivă. Farurile verticale poziționate la extremitățile zonei frontale contribuie la crearea unui aspect puternic, foarte încrezător. Sentimentul de volum se combină cu o grafică diferențiată și un aspect de forță care se armonizează cu întreaga caroserie.

O interpretare nouă și robustă a designului emblematic al grilei de tip „Tiger Face” dezvoltată de Kia încorporează cel mai recent concept de semnătură de lumini „star map”. Aranjate vertical, luminile de zi (DRL) subliniază și mai mult designul de tip „Tiger Face” al grilei pentru a proiecta un caracter foarte încrezător.

Aspectul posterior semnează cu măiestrie limbajul de formă de înaltă tehnologie și aspectul hotărât al modelului EV3. Linia groasă a ornamentelor din spate, subliniind legătura dintre designul robust al stâlpului C și linia dinamică a acoperișului, amplifică și mai mult sentimentul de robustețe al automobilului. Conexiunea lină a stâlpilor cu liniile extinse ale plafonului mașinii amplifică, de asemenea, atitudinea puternică și încrezătoare a modelului EV3. Designul blocurilor optice din spate este simplificat și geometric și se integrează perfect cu geamul din spate. Reflectând semnătura de lumini frontale de tip „Tiger Face star map”, designul blocurilor optice din spate creează un aspect extins și tehnic al haionului, care proiectează o senzație incontestabil futuristă.

Pentru modelul Kia EV3 GT-Line, filozofia de design evocatoare a mărcii „Opposites United” aduce un impact și mai mare, creând o prezență mai puternică și mai aventuroasă. În partea din față a SUV-ului, ornamentele inferioare contrastante ale caroseriei prezintă un design mai proeminent, dinamic, în timp ce unghiul în are pătrunde în caroserie este, de asemenea, mai ascuțit.

Grafica tehnică verticală și orizontală implementată pentru modelul EV3 GT-Line exprimă o imagine mai îndrăzneață, în contrast cu suprafețele mari acoperite cu negru ale mașinii. Bara de protecție inferioară caracteristică modelului EV3 este conectată și integrată cu caroseria și creează o senzație mai sportivă și mai rafinată. Acest tratament extrem de tehnic și grafic se repetă în partea din spate a mașinii, încorporând o configurație caracteristică a aripii triunghiulare pe bara de protecție inferioară, reflectând un efect agresiv similar celui din față.

În interior, Kia EV3 oferă un habitaclu spațios care poate găzdui confortabil cinci persoane. Îmbinând perfect influențele opuse într-o manieră precisă și simplă, Kia a creat o cabină extrem de funcțională și eficientă, care emană un mediu atrăgător și rafinat de care pasagerii se pot bucura în fiecare călătorie.

Natura curată, clară și neaglomerată a tabloului de bord se combină cu linii agile pentru a oferi un sentiment futurist și inspirațional. Două ecrane tactile de 12,3 inch se combină cu un afișaj de cinci inch care încorporează perfect controlul tactil al climatizării. Această interfață din 3 ecrane prezintă șoferului informații printr-o grafică clară, într-o manieră foarte concentrată și intuitivă. Ecranul se extinde până în centrul tabloului de bord pentru a oferi pasagerului de pe scaunul din față acces la funcții precum divertisment și navigație.

Multe dintre funcțiile modelului EV3 pot fi accesate și controlate printr-o simplă atingere a butoanelor de pe volan, inclusiv modul de condus, cruise control, divertisment și navigație. O gamă suplimentară de butoane, integrate perfect într-o bandă de sub ecranul central, oferă controlul unor funcții precum harta, media și configurația altor sisteme ale automobilului.

O consolă centrală elegantă separă compartimentul șoferului de cel al pasagerului din față. Această caracteristică încorporează o masă glisantă și o zonă de depozitare, care pot fi configurate flexibil pentru a se potrivi cerințelor ocupanților. Zona inferioară poate fi folosită pentru a depozita băuturi, gustări și chiar rucsacuri mici, în timp ce obiectele electronice personale – cum ar fi laptopurile și tabletele – pot fi așezate pe masă atunci când automobilul este staționat.

Masa glisantă subliniază o atmosfera similară celei în care se poate locui a modelului EV3, care depășește interioarele convenționale ale automobilelor. Împreună cu iluminarea ambientală multi-reglabilă și scaunele ultra-confortabile, care încorporează caracteristici precum încărcătoarele USB de tip C și un mod de relaxare cu spătare rabatabile, masa glisantă permite ocupanților să se bucure de relaxare maximă atunci când modelul EV3 este parcat, cum ar fi la o stație de încărcare.

Atunci când au creat interiorul modelului EV3, designerii Kia au căutat inspirație din natură, iar această abordare a influențat semnificativ culorile, materialele și finisajele interioare ale SUV-ului compact. Inspirați de elementele naturale ale aerului, pământului și apei, clienții pot alege dintre finisaje inspiraționale – inclusiv Subtle Grey, Warm Grey și Blue – în timp ce Onyx Black este rezervat exclusiv pentru echipările versiunii GT-Line.

Lungimea Kia EV3 este de 4.300 mm, lățimea de 1.850 mm și înălțimea de 1.560 mm, dimensiuni care plaseză modelul în segmentul B.

Citește și:
– Kia a dezvăluit primele detalii despre viitorul EV3
– Kia a prezentat SUV-ul EV5, fratele mai mic al EV9