Kievul a cerut Israelului să sprijine mai mult Ucraina prin impunerea de sancțiuni Rusiei
Israelul a condamnat invazia rusă în Ucraina şi a trimis ajutor umanitar, dar menţine contactele cu Moscova, cu care îşi coordonează loviturile în Siria.
Premierul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova pe 5 martie şi, de asemenea, a discutat de mai multe ori cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o încercare de a media între cele două părţi.
Într-un briefing de presă, ambasadorul Evghen Korniciuk le-a declarat reporterilor la Tel Aviv că Israelul nu are ”exclusivitate” în procesul de mediere, adăugând: ”Să spui ‘suntem mediatori, iată de ce trebuie să fim neutri faţă de ambele părţi’ – nu acesta este scopul”.
”Ceea ce aşteptăm de la Israel pentru moment este să se alăture sancţiunilor aliaţilor lor, inclusiv dar nu numai SUA şi Uniunea Europeană”, a spus el, în limba engleză.
Zelenski ”înţelege, mai mult sau mai puţin, poziţia actuală a guvernului israelian”, dar nu şi reticenţa acestuia de a trimite echipament de apărare, a adăugat Korniciuk. Ucraina a menţionat că i-a cerut în mod precis Israelului arme defensive.
Diplomatul ucrainean a precizat că i-a solicitat Israelului să accepte mai mulţi refugiaţi ”fără limitări”, într-o recentă întâlnire cu ministrul de interne israelian Ayelet Shaked.
Marţi, Israelul a anunţat că este pregătit să preia până la 5.000 de refugiaţi ucraineni şi să permită rămânerea temporară a altor 20.000 de ucraineni sosiţi înaintea începerii invaziei ruse asupra Ucrainei.