Kievul, dispus să coopereze cu Rusia pentru un armistiţiu în Donbas
‘Suntem gata să conlucrăm cu Rusia pentru a asigura o încetare deplină a focului şi a pune în aplicare prevederile acordurilor de la Minsk în întregime’, a afirmat Klimkin, la o zi după luptele crâncene date pe aeroportul din Doneţk prin intermediul tancurilor şi artileriei grele de ambele părţi.
Într-un comunicat difuzat anterior de diplomaţia ucraineană, Kievul propunea Moscovei semnarea unui grafic pentru punerea în aplicare a acordurilor din 13 noiembrie de la Minsk şi asigurarea unei încetări a focului începând cu luni, 19 ianuarie. RIA Novosti notează însă că acest grafic a fost convenit la 13 noiembrie trecut şi prevedea trei etape: încetarea focului (două zile pentru punerea în aplicare), retragerea armamentului greu (timp de cinci zile) şi retragerea forţelor de-a lungul liniei de demarcaţie conform Memorandumului de la Minsk (în decurs de 21 de zile).
Declaraţiile diplomaţiei ucrainene se doresc a fi un răspuns la mesajul trimis vinerea trecută de preşedintele rus Vladimir Putin omologului său ucrainean Petro Poroşenko, în care liderul de la Kremlin propunea un plan privind retragerea artileriei grele de către ambele tabere la distanţe prevăzute de acordurile de la Minsk şi măsuri destinate să asigure încetarea deplină a focului. Un plan ce a fost respins de către autorităţile Kiev, după cum indicase duminică Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Moscova insistă că nu este parte a conflictului intern ucrainean şi a cerut tuturor actorilor occidentali să exercite presiuni asupra Kievului pentru ca acesta să respecte armistiţiul, mai scrie RIA Novosti.
Pe de altă parte, liderii separatişti din Doneţk au acuzat autorităţile de la Kiev de încălcarea armistiţiului şi au cerut OSCE să solicită Ucrainei să respecte prevederile acordurilor de pace de la Minsk. ‘Acum s-a putut vedea că Ucraina a încălcat acordul de încetare a focului şi a atacat. Tiruri de artilerie atât de intense ca duminică nu au mai fost. Vreau încă o dată să mă adresez comunităţii internaţionale şi OSCE: dacă doriţi şi împărtăşiţi punctul nostru de vedere asupra armistiţiului, forţaţi Kievul să respecte încetarea focului’, a declarat aşa-zisul preşedinte al autoproclamatei ‘republici populare’ din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko.
Potrivit acestuia, rebelii au respins în ultimele 48 de ore şase atacuri cu tancuri şi infanterie din partea forţelor ucrainene pentru controlul terminalului aeroportului din Doneţk, care a fost distrus aproape în totalitate.
El a mai spus că a eşuat şi ofensiva trupelor ucrainene asupra Doneţkului, deşi un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko, afirmase că ofensiva de la sfârşitul săptămânii s-a limitat la recucerirea poziţiilor pierdute în zona aeroportului şi revenirea pe poziţiile vechi, prevăzute de altfel prin înţelegerile de la Minsk.
Conform MAE al Ucrainei, insurgenţii separatişti încearcă de două luni să ia cu asalt aeroportul, obiectiv de importanţă strategică, pe care l-ar putea utiliza ca avanpost pentru atacuri şi ca bază aeriană. Trupele ucrainene au desfăşurat în ultimele 48 de ore o ofensivă pentru recucerirea poziţiilor de pe aeroportul din Doneţk, pierdute în ultimele zile în confruntările cu rebelii. Bombardamente intense au afectat şi o bună parte din oraşul Doneţk, inclusiv zone rezidenţiale, unde rebelii şi-au disimulat armele grele.