Kievul vrea ‘o strategie comună’ cu UE în domeniul gazului până în luna iulie
‘Ucraina vrea să vadă o strategie comună (…), ne trebuie o strategie comună cu UE asupra modului de reglementare a acestei crize’, a declarat Andrii Kobolev pentru AFP. ‘Este timpul ca ţările să-şi unească eforturile pentru reglementarea problemei preţului la gaz într-un mod transparent’, a adăugat el, exprimându-şi speranţa ca ‘rezultatele să poată fi obţinute către luna iulie şi, în orice caz, înainte de iarna care va veni’.
La reuniunea de la Budapesta, organizată la iniţiativa Ungariei în cel mai mare secret, ea nefiind anunţată şi nici confirmată de guvernul ungar, după cum notează AFP, a participat şi ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan.
‘Nu pot spune care sunt oamenii cu care m-am întâlnit, ei reprezintă guvernele principalelor ţări europene, ale ţărilor din Europa centrală’, a afirmat Kobolev, menţionând de asemenea ‘membri ai Comisiei Europene’.
Naftogaz anunţa luni că o delegaţie ucraineană se va deplasa la Budapesta pentru a cere europenilor să cedeze Ucrainei o parte din gazele ruse pe care ei le importă. ‘Companiile europene sunt gata să furnizeze gaz Ucrainei. Ele propun un preţ bun de 320 de dolari’ pentru mia de metri cubi, declara directorul Naftogaz, Andrii Kobolev.
Directorul Gazprom, Aleksei Miller, a declarat însă că astfel de livrări ar fi ilegale. Companiile europene ‘nu au dreptul să facă aşa ceva’, a afirmat el, citat de RIA Novosti.
Luni dimineaţa, Rusia a ‘redus la zero’ livrările de gaze către Ucraina, decizia Moscovei intervenind după eşecul negocierilor desfăşurate duminică în capitala ucraineană şi după expirarea ultimatumului dat Kievului pentru achitarea datoriei sale de 4,5 miliarde de dolari.