Kim Jong-un nu pare să fi fost supus unei intervenţii chirurgicale

Liderul din Coreea de Nord, Kim Jong-un, nu pare să fi fost supus unei intervenţii chirurgicale, a declarat duminică un oficial din cadrul preşedinţiei sud-coreene, care a negat categoric speculaţiile cu privire la sănătatea lui Kim, transmite Agerpres.
Economica.net - D, 03 mai 2020, 09:30
Kim Jong-un nu pare să fi fost supus unei intervenţii chirurgicale

„Au existat relatări ale presei care speculau despre operaţiile preşedintelui Kim, menţionând o schimbare a modului în care acesta merge”, a declarat reporterilor un înalt oficial al Casei Albastre (preşedinţia sud-coreeană), spunând că administraţia prezidenţială consideră acest lucru ca nefiind adevărat.

Întrebat dacă liderul nord-coreean nu a trecut nici măcar printr-o procedură medicală relativ moderată, oficialul a răspuns afirmativ. Vorbind sub condiţia anonimatului, acesta a refuzat totuşi să dezvăluie motivul pe care se bazează această apreciere.

Presa de stat din Coreea de Nord a relatat sâmbătă că liderul Kim Jong-un a tăiat panglica în cadrul unei ceremonii marcând finalizarea vineri a unei fabrici de îngrăşăminte fosfatice din Sunchon, la nord de Phenian.

Potrivit Reuters, Kim a fost văzut în fotografii zâmbind şi vorbind cu consilierii în timpul ceremoniei. Înregistrări ale televiziunii de stat au arătat mişcările picioarelor lui Kim care păreau rigide şi sacadate.

Autenticitatea fotografiilor, publicate pe site-ul web al ziarului oficial Rodong Sinmun, nu a putut fi verificată.

Aceasta a marcat prima apariţie publică a liderului nord-coreean în 20 de zile, de la 11 aprilie, când a prezidat o şedinţă a biroului politic al Partidului Muncitorilor, de guvernământ.

Absenţa sa de la un eveniment anual ce marca aniversarea naşterii la 15 aprilie a regretatului său bunic şi fondatorul naţiunii Kim Il-sung a alimentat zvonuri că ar putea fi grav bolnav.

În pofida rapoartelor mass-media care speculau în legătură cu starea sa de sănătate, oficialii de la Seul au spus în repetate rânduri că nu există semne neobişnuite în Coreea de Nord şi că se crede că liderul se află în oraşul Wonsan din estul ţării.

Nu este prima dată când Kim Jong-un a dispărut din viaţa publică. În 2014, nu a mai fost văzut timp de şase săptămâni înainte de a reapărea mergând cu un baston. Câteva zile mai târziu, serviciile de informaţii din Coreea de Sud au spus că a fost operată pentru un chist la gleznă, aminteşte AFP. 

Te-ar mai putea interesa și
Ronaldo a vândut echipa spaniolă de fotbal Valladolid unui grup de investitori americani. Brazilianul era acțional majoritar la club din 2018
Ronaldo a vândut echipa spaniolă de fotbal Valladolid unui grup de investitori americani. Brazilianul era acțional majoritar ...
Fostul star al fotbalului brazilian Ronaldo a vândut o parte din capitalul clubului Valladolid unui "grup de investitori nord-americani susţinuţi financiar de un fond european", a anunţat,......
Uniunea Europeană ar putea elimina accesul a peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni impus Rusiei
Uniunea Europeană ar putea elimina accesul a peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, în cadrul ...
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a elimina peste 20 de bănci din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, ...
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane 737 MAX. Compania plătește mai mulți bani, dar scapă de urmărirea penală
Boeing a ajuns la un acord cu Departamentul Justiției din SUA în privința procesului vizând prăbușirea a două avioane ...
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat vineri că a încheiat un acord de principiu cu Boeing pentru a-i ...
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber lansează în România cursele pe abonament, pentru care a fost dată în judecată pentru practici înșelătoare în SUA
Uber introduce în România Uber One, un abonament lunar sau anual care promite beneficii exclusive pentru utilizatorii frecvenți ...