Kim Kardashian a fost aleasă cea mai vulgară vedetă în 2011

Liga americană Junior Cotillions a publicat lista cu vedetele cele mai elegante şi cele mai vulgare, în fruntea celei de-a doua categorii aflându-se Kim Kardashian, scrie 7sur7.be.
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 07:01

Liga şi-a motivat astfel alegerea la categoria ‘cea mai vulgară’: ‘Pentru că şi-a spălat rufele murdare în public şi n-a respectat instituţia căsătoriei’.

Directoarea Ligii, Elisabeth Anne Winters, a spus care sunt criteriile de selecţie: ‘Alegerile nostre anuale se bazează pe demonstrarea demnităţii, a onoarei şi respectului.’ Calităţi care se pare că lipsesc starletei de 31 de ani. La fel gândesc şi membrii familiei lui Kris Humphries, viitorul fost soţ al lui Kim Kardashian, care n-au privit niciodată cu ochi buni relaţia dintre cei doi. Lor le este clar că Kris era îndrăgostit şi a fost orbit de dragostea pentru Kim, refuzând să vadă că era manipulat de ea.

În ceea ce priveşte cele mai elegante celebrităţi, în fruntea listei este proaspăta soţie a prinţului William. Kate reprezintă perfect, potrivit Ligii, echilibrul şi demnitatea. ‘Ea a fost aleasă pentru comportamentul ei exemplar, înainte şi după nunta cu prinţul William’, arată Liga.

Justin Bieber, 17 ani, a fost ales şi el pentru că este întotdeauna curtenitor cu fanii.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi Sunak
Partidul Conservator din Marea Britanie are un nou șef. Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sămbătâ în locul lui Rishi ...
Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată......
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Reacția lui Grindeanu. Explozie pe șantierul autostrăzii A7, în județul Prahova. O persoană a murit
Update: Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a reacționat pe pagina sa de Facebook cu privire la incidentul de pe unul ...
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a ...
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...