Kîrgîzstanul devine al cincilea membru al Uniunii Economice Euroasiatice conduse de Rusia

Kîrgîzstanul a aderat joi la Uniunea Economică Euroasiatică, din care fac deja parte Rusia, Armenia, Belarus şi Kazahstan, a anunţat consiliul central al acestei organizaţii, relatează AFP.
Economica.net - J, 06 aug. 2015, 11:35
Kîrgîzstanul devine al cincilea membru al Uniunii Economice Euroasiatice conduse de Rusia

Această fostă republică sovietică din Asia Centrală a semnat în decembrie tratatul de aderare, dar a trebuit să aştepte ratificarea acestuia de către ceilalţi patru membri ai organizaţiei regionale, scrie Agerpres.

Uniunea Economică Euroasiatică, formată la 1 ianuarie 2015, are ca scop favorizarea unei integrări mai strânse a acestor ţări. Este un proiect drag preşedintelui rus Vladimir Putin, care încearcă să restabilească influenţa Rusiei în fostul spaţiu sovietic.

O ceremonie de marcare a deschiderii frontierei între Kazahstan şi Kârgâzstan a fost ‘uşor amânată’ şi va fi organizată săptămâna viitoare, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al premierului kârgâz, Temir Sariev.

Kîrgîzstanul, o ţară săracă şi cu o populaţie de şase milioane de locuitori, a devenit în 1998 prima dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală care a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), fiind de atunci o placă turnantă a comerţului cu China în regiune.

Chiar dacă unii se tem că aderarea Kârgâzstanul la Uniunea Euroasiatică ar determina presiuni inflaţioniste, ea ar urma totuşi să simplifice procedurile birocratice cu Rusia, unde lucrează numeroşi imigranţi care aduc venituri substanţiale ţării lor.

Te-ar mai putea interesa și
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
Un oficial NATO a declarat duminică pentru Reuters că alianța urmărește îndeaproape situația după ce președintele american Donald Trump a anunțat că forțele SUA au atacat trei principale......
AIEA a anunțat că nu au crescut radiațiile în urma loviturilor americane din Iran
AIEA a anunțat că nu au crescut radiațiile în urma loviturilor americane din Iran
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat duminică dimineața că nu a fost raportată nicio creștere ...
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Republica Democrată Congo a prelungit cu trei luni interdicția privind exporturile de cobalt, menită să limiteze supraoferta ...
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoţian renunţă la utilizarea WhatsApp şi a altor servicii de mesagerie non-corporate pentru desfăşurarea ...