Kissinger crede că se apropie momentul când va trebui găsită o pace negociată în Ucraina pentru a evita un nou război mondial

19 12. 2022
ucraina Melitopol

Secretar de stat al SUA în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, Kissinger a fost atunci un arhitect al politicii de destindere în relaţiile cu Uniunea Sovietică în contextul Războiului Rece. El s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin după ce acesta a devenit preşedinte al Rusiei în anul 2000.

În prezent nu se întrevede niciun sfârşit al războiului declanşat în februarie de Rusia contra Ucrainei şi care a ucis zeci de mii de oameni. Rusia controlează la ora actuală aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei. În timp ce Putin vrea ca Ucraina să recunoască pierderea Crimeii şi a regiunilor din est şi sud anexate de Rusia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sprijinit de Occident cu arme şi muniţii, condiţionează orice negociere cu Rusia de retragerea completă a trupelor acesteia de pe tot teritoriul Ucrainei, condiţie în care Moscova vede o influenţă a Washingtonului asupra Kievului.

”Se apropie momentul să ne raportăm la schimbările strategice deja realizate şi să le integrăm într-o nouă structură în direcţia obţinerii păcii prin negociere”, a scris Kissinger într-un articol intitulat ”Cum să evităm un alt război mondial”, publicat în revista The Spectator.

”Un proces de pace trebuie să lege Ucraina de NATO, indiferent de formulă. Alternativa neutralităţii nu mai are sens”, a remarcat fostul secretar de stat american.

El a propus deja în luna mai un acord de încetare a focului prin care Rusia să se retragă de-a lungul liniei de contact create în 2014 după anexarea Crimeii şi declanşarea atunci a conflictului armat în estul separatist pro-rus al Ucrainei, menţionând ca opţiune şi organizarea de referendumuri sub supraveghere internaţională în teritoriile ucrainene revendicate de Rusia, propuneri respinse de Zelenski.

Kissinger atrage pe de altă parte atenţia că dorinţa Occidentului de a face Rusia ”neputincioasă” sau chiar de a obţine ”disoluţia Rusiei ori distrugerea capacităţii sale politice strategice” pot rezulta într-o situaţia de haos în care diferitele etnii şi regiuni din interiorul Rusiei ar putea încerca să-şi tranşeze diferendele prin violenţă, acesta într-o ţară înarmată cu mii de focoase nucleare”.