Kiwi Finance a intermediat anul trecut credite de 42,8 mil. euro, în scădere cu aproape 30%
În 2011, compania a intermediat credite în valoare totală de 60 milioane de euro.
„Solicitările de credite au crescut anul trecut cu aproape 35%. Considerăm că această tendinţă se va păstra şi în 2013, nu vedem premise pentru o schimbare la nivelul cererii. Din analiza noastră, în prezent deţinem o cotă de piaţă de aproape 2,6% din totalul creditelor noi acordate în sistemul bancar şi avem o ţintă de 3% în 2013”, a declarat miercuri, directorul general al Kiwi, Anca Bidian, într-o conferinţă de presă.
Cifra de afaceri a brokerului de credite s-a redus anul trecut cu o treime, la patru milioane de lei. Compania a trecut din nou pe pierdere, după ce în anul precedend înregistrase profit, pe fondul unor investiţii în deschiderea a două noi sucursale şi achiziţia unei platforme IT, care au totalizat circa 50.000 de euro.
Astfel, reţeaua firmei a ajuns la 33 de sucursale şi francize, cu 150 de consultanţi.
Dintre cele 4.127 de împrumuturi acordate în 2012, 60% au fost finanţări cu garanţii imobiliare standard, 14% împrumuturi prin programul Prima Casă şi 26% credite de nevoi personale.
În ceea ce priveşte valuta de împrumut, 96% dintre clienţii care au accesat credite garantate cu ipotecă în 2012 au preferat euro, iar 98% dintre clienţii creditelor de nevoi personale au solicitat împrumuturi în moneda naţională.
„Piaţa s-a mai maturizat, acum clienţii analizează şi compară oferte sau caută mult mai des soluţii de refinanţare pentru reducerea ratelor. În acelaşi timp, soluţiile au devenit mult mai complexe”, a mai spus Bidian.
Pentru acest an, Kiwi îşi propune să revină la rezultatele obţinute în 2011 sau chiar să le depăşească, cu o ţintă de vânzări de 60 milioane euro credite intermediate, o cifră de afaceri de 6 milioane de lei şi profit „obligatoriu”.
„Pentru a îndeplini aceste planuri, trebuie să creştem numărul de clienţi luând în calcul reducerea valorii creditului mediu la nevoi personale şi dispariţia aproape totală a creditelor de nevoi garantate cu ipotecă. Cerere de creditare există în piaţă, nu atât cât să îndestuleze 40 de bănci, avem cerere mai mică care trebuie să se distribuie la acelaşi număr de bănci”, a spus Bidian.
Brokerul de credite îşi va consolida echipa actuală şi va dezvolta reţeaua proprie de sucursale şi francize pentru acoperire naţională, vizând oraşele reşedinţe de judeţ unde nu este prezent.
„Dacă luăm în calcul să fim prezenţi într-un oraş, vedem întâi dacă avem acolo un partener doritor să deschidă franciză, dacă nu, vom deschide o sucursală proprie”, a afirmat directorul de vânzări al Kiwi, Gabriel Creţu.
El a arătat că piaţa de consultanţă este în creştere, indiferent de situaţia din sistemul bancar, apreciind că băncile s-au cam segmentat în unele care doresc credite de nevoi personale şi altele care vor credite de achiziţii. În plus, restructurările care vor avea loc în acest an în instituţiile de credit vor contribui la creşterea business-ului în brokeraj.
„Industria brokerajului din România este mult redusă faţă de alte state europene, procentajul ajunge la 40%-50% din totalul creditelor atrase în ţări precum Polonia, iar în nordul şi vestul Europei ajunge chiar spre 70%”, a mai spus Creţu.
Reprezentanţii Kiwi nu exclud intrarea unui alt jucător pe piaţa de brokeraj, întrucât România este foarte atractivă datorită penetrării scăzute a industriei.
Compania colaborează în prezent cu 15 bănci şi se află în discuţii cu alte trei instituţii de creditare.
De la înfiinţare, Kiwi Finance a intermediat credite în valoare de peste 650 milioane de euro pentru circa 130.000 de clienţi.