Klaus Iohannis a promulgat creşterea salariilor bugetarilor cu 10%

Economica.net
24 11. 2015
bani_leu_salariu_41042500_26905200

Președintele României Klaus Iohannis a semnat marți, 24 noiembrie, Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Camera Deputaţilor a adoptat, la data de 11 noiembrie, cu 311 voturi „pentru”, 7 abţineri şi doar un vot „împotrivă”, OUG prin care se măresc cu 25% salariile din sănătate, dar şi cu 10% salariile bugetarilor, dacă nu au beneficiat anterior şi de alte majorări.

Modificările aduse de Parlament, respectiv măsura privind salariile tuturor bugetarilor, va intra în aplicare cu termenul de 1 decembrie doar după promulgarea actului normativ de către preşedintele Klaus Iohannis.

CE PREVEDE LEGEA:

– Începând cu data de 1 decembrie 2015, prin excepţie de la prevederile alin.(1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă şi al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

– Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

– începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în Anexa nr.I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, Capitolul II – Unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare din Anexa nr.II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, Anexa nr.IV – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Cultură” , Anexa nr.V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Diplomaţie”, Anexa nr.VI – Familia  ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, Anexa nr.VII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională” și Anexa nr.VIII – Reglementări specifice personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului-ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului la Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de care beneficiază personalul prevăzut la alin.(1) se majorează cu acelaşi procent de 10%, în măsura în care
– Salarizarea personalului din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, serviciilor Parlamentului şi aparatului de lucru al Guvernului se stabileşte la nivelul de salarizare maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.”

OUG 35/2015 prevedea, iniţial, majorarea cu 25% a salariului brut/soldei lunare brute/salariului lunar brut de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, începând cu 1 octombrie 2015 faţă de nivelul avut în luna septembrie 2015. În textul Ordonanţei se stabilea şi asigurarea unui cadru instituţional pentru includerea tinerilor specialişti din sănătate şi învăţământ în categoria persoanelor care pot închiria locuinţe realizate prin programele A.N.L.

Ordonanţa fusese adoptată de Senat, iar în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat şi un amendament al PSD prin care salariile tuturor bugetarilor care nu au beneficiat în cursul anului de majorări urmează să fie mărite cu 10%. În această categorie intră personalul din administraţie, cultură, justiţie, ordine publică şi siguranţă naţională, unităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare, diplomaţie, personalul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică seară, că Guvernul intenţionează să menţină în buget măsurile din Codul Fiscal, dar şi creşterile salariale „în măsura în care va fi posibil”, arătând că, legat de majorarea cu 10 la sută, trebuie aşteptată promulgarea.

„Da, asta este intenţia, atât măsurile din Codul Fiscal care mi se par foarte importante pentru a redinamiza sectorul economic, suntem într-o fază de creştere economică, una din cele mai importante din Uniunea Europeană şi e important ca şi în această perioadă de tranziţie sectorul economic să aibă încredere în cei care conduc România. Sunt foarte multe măsuri care ştiu că sunt bune, sectorul economic le apreciază în Codul Fiscal, deci avem intenţia să le menţinem, să le aplicăm. Creşterile salariale sunt necesare în multe domenii, după părerea mea sunt necesare şi creşterile salariale, dar şi reforme în domeniul respectiv, oricum intenţia noastră este, în măsura în care va fi posibil, să păstrăm aceste creşteri salariale care au fost deja decise de Parlament şi legile promulgate”, a declarat premierul Dacian Cioloş.