Update: Dan Vîlceanu a depus jurământul de învestire în funcţia de ministru. Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţia de ministru al Finanţelor
La ceremonie au participat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu.
Știrea inițială
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcţia de ministru al Finanţelor.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, la data publicării acestui decret în Monitorul Oficial, încetează efectele Decretului nr. 825/2021 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar publicat în Monitorul Oficial la 8 iulie.
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc miercuri, la ora 17,30, la Palatul Cotroceni.