Klaus Iohannis: Am decis să nu mai prelungim după 8 martie starea de alertă
„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea aceste situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România”, a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a avut, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi membri ai Cabinetului.
„Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă vor fi ridicate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg în perioada imediat următoare de autoritățile abilitate”, a mai spus președintele.