Klaus Iohannis: Avem o ţară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deşeuri

05 06. 2021
klaus-iohannis-6_43439000

„Avem o ţară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deşeuri. Ecosistemele din România sunt sub presiune mare din cauza deşeurilor pe care le găsim mult prea des în natură. Sunt ambalaje lăsate în parcuri, pet-uri aruncate în şanţuri în drum spre staţiunile montane, materiale de construcţie lăsate pe câmpuri, piese de mobilier abandonate la margine de drumuri. Autorităţile trebuie să pună la dispoziţie sisteme şi insule de colectare selectivă a deşeurilor uşor accesibile cetăţenilor, iar cetăţenii să conştientizeze cât de important este să facă efortul de a preda deşeurile în locurile amenajate. De asemenea, autorităţile trebuie să rezolve rapid situaţia gropilor neconforme şi ilegale de gunoi şi să creeze un cadru legislativ şi infrastructural pentru a capta deşeurile în economia circulară”, spune şeful statului, într-un mesaj transmis sâmbătă cu ocazia Zilei mondiale a mediului înconjurător, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis precizează că această zi este dedicată în 2021 restaurării ecosistemelor.

În acest context, potrivit preşedintelui, Naţiunile Unite vor lansa Deceniul 2021 – 2030 pentru refacerea ecosistemelor, urmând să fie propusă o Alianţă Globală pentru Refacerea Ecosistemelor.

„Este o temă importantă pentru România şi am încredere că ţara noastră se va alătura în următorul deceniu efortului de restaurare a ecosistemelor. Ecosistemele furnizează servicii esenţiale pentru viaţa oamenilor şi au un rol critic în combaterea schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii. Timp de prea multă vreme însă le-am exploatat şi am contribuit la distrugerea lor. La nivel global, dispar, într-un ritm alarmant, păduri, recife de corali, specii de plante, insecte şi animale. Unele dintre aceste pierderi sunt ireversibile. Dacă nu oprim acum aceste fenomene, vom lăsa o planetă mult mai săracă pentru generaţiile viitoare”, avertizează Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Şeful statului subliniază că „sunt necesare, aşadar, măsuri imediate, la nivel naţional şi internaţional; mediul înconjurător trebuie tratat cu respect, admiraţie şi apreciere pentru ce ne oferă”.

„Dacă generaţiile trecute au considerat că sunt îndreptăţite să exploateze discreţionar natura, noi putem fi generaţia care ajută natura să se însănătoşească. Responsabilitatea este a noastră, a tuturor. La nivel individual, trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi să ne comportăm zi de zi reducând impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător. Companiile trebuie să adopte modele de business „verzi”, iar fermierii şi producătorii mijloace de producţie mai sustenabile. Guvernul, la rândul său, are obligaţia de a investi în protejarea şi refacerea ecosistemelor, iar şcoala de a pregăti viitori adulţi activi, responsabili cu mediul înconjurător şi implicaţi în acţiuni pentru binele Planetei”, afirmă el.

Iohannis spune că „nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar ne putem schimba chiar de astăzi comportamentul pentru a restaura ecosistemele”.

„Să acceptăm rolul fundamental pe care îl joacă ecosistemele în viaţa noastră şi să ne raportăm cu mai multă grijă la mediul înconjurător! Să protejăm natura, să aruncăm deşeurile doar în spaţiile destinate colectării, să optăm, ori de câte ori avem oportunitatea, pentru mobilitatea nepoluantă, să facem oraşele în care locuim mai verzi! Împreună putem fi generaţia care protejează şi reface ecosistemele!”, conchide preşedintele în mesajul său.