Klaus Iohannis convoacă joi la Cotroceni partidele parlamentare pentru consultări
Consultările vor începe la ora 11,00, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de faptul că, în urma votului exprimat, Parlamentul nu a acordat încrederea Guvernului propus de domnul Dacian Cioloş. În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 85 alin 1 şi ale art. 103 alin 1 din Constituţia României, preşedintele României convoacă consultări cu partidele şi formaţiunile politice reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui nou candidat pentru funcţia de prim-ministru, în data de 21 octombrie, începând cu ora 11,00”, arată Administraţia Prezidenţială.
Conform anunţului Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc după următorul program:
* Ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
* Ora 11:30 – Partidul Social Democrat (PSD);
* Ora 12:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
* Ora 12:30 – Uniunea Salvaţi România (USR);
* Ora 13:00 – Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);
* Ora 13:30 – Minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.
Pe 11 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a avut, la Palatul Cotroceni, consultări cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD împotriva Guvernului Cîţu a fost adoptată de Parlament. În urma consultărilor, şeful statului l-a desemnat candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş.