Klaus Iohannis, desemnat candidatul PNL la prezidenţiale

Economica.net
21 07. 2014
klaus_iohannis___sibiu_11655700_92166200

Pentru candidatura la prezidenţiale au fost în cursă Crin Antonescu şi Klaus Iohannis.

Iohannis a obţinut un număr de voturi aproape dublu faţă de Antonescu, din partea membrilor Delegaţiei Permanente.

Astfel, pentru Klaus Iohannis au optat 110 liberali, în timp ce pentru Crin Antonescu au votat doar 56.

Decizia privind prezidenţiabilul PNL a fost luată după ce liberalii au comandat două sondaje de opinie, care arată că liderul liberalilor, Klaus Iohannis, este preferat de alegători, fiind mai bine cotat în opţiunile electorale decât Crin Antonescu.

Potrivit primului sondaj de opinie, realizat de IRSOP la comanda PNL, Klaus Iohannis este cel mai bine clasat concurent al Opoziției în turul doi al cursei prezidențiale contra lui Victor Ponta.

Astfel, în turul doi al alegerilor prezidențiale, Victor Ponta ar obține 49% din voturi, iar Klaus Iohannis – 43%. În varianta cu Crin Antonescu drept candidat al PNL, scorul ar fi: Victor Ponta – 53%, iar Crin Antonescu – 29%.

În al doilea sondaj, realizat de CCSCC, Victor Ponta se află pe primul loc în preferinţele celor intervievaţi cu 39,3%, urmat de Klaus Iohannis cu 27,3%. Clasamentul prezidenţialelor continuă cu Cristian Diaconescu – 6,9%, Călin Popescu Tăriceanu – 4,9%, Dan Diaconescu – 3,9%, Cătălin Predoiu – 3,6% şi Crin Antonescu – 3,1%.

Într-o confruntare în turul al doilea între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, liderul PSD ar obţine 51%, iar preşedintele PNL – 49%.

Dacă Victor Ponta l-ar avea contracandidat în al doilea tur de scrutin pe Crin Antonescu, Ponta ar câştiga detaşat cu 70%, în timp ce Antonescu ar lua doar 30% din voturi.

Înainte de şedinţă, Crin Antonescu declara că nu renunţă la candidatura pentru prezidenţiale, dar excludea varianta unei candidaturi independente.