Klemm, despre Codul Fiscal şi legile justiţiei: Îndemnăm Guvernul şi Parlamentul ca, înainte de a lua decizii, să facă ample consultări

Economica.net
09 11. 2017
klemm_hans_83719800

”Am încercat să încurajez Guvernul român, nu doar guvernarea Tudose, ci chiar din momentul în care am ajuns în România, deci din timpul primului ministru Ponta, primului ministru Cioloş, primului ministru Grindeanu. În termeni generali, încurajarea noastră a fost că, în ceea ce priveşte politicile, economice sau altele, Guvernul ar trebui să tindă spre stabilitate, predictibilitate, transparenţă, să prezinte deschidere autentică spre consultarea cu participanţi, acţionari, în acest caz – comunitatea oamenilor de afaceri. Apoi, când luăm în considerare schimbări de politici, să aplice regulile de bază cost – eficienţă în privinţa acestor schimbări sau să le supună unor evaluări în aşa fel încât atunci când cineva ia cunoştinţă de schimbările efectuate să ştie că au fost dezbătute în forumul larg al societăţii şi să poată înţelege aceste modificări”, a afirmat diplomatul american, conform News.ro.

Hans Klemm a menţionat că, în cazul modificării Codului Fiscal, nu îi este clar dacă Guvernul a făcut aceste lucruri.

”Am văzut că în unele comunităţi ale oamenilor de afaceri s-au exprimat îngrijorări relativ la modificările ce se iau în considerare şi, din nou, încurajez Guvernul să ia în considerare factori precum predictibilitatea şi stabilitatea. În absenţa predictibilităţii şi stabilităţii cred că, într-un final, vor fi consecinţe în privinţa intereselor investitorilor, inclusiv în ce priveşte oportunităţile României”, a subliniat Hans Klemm.

Întrebat dacă este îngrijorat, ambasadorul SUA a răspuns: ”M-aş opri aici. Aş încuraja Guvernul să fie precaut când ia în considerare schimbare de politici”.

Hans Klemm a mai declarat că parte din mediul economic atractiv o constituie stabilitatea, predictibilitatea, transparenţa, accesul investitorilor la dialog cu cei care fac politicile de guvernare.

”Contează dacă există o comunicare autentică între potenţialii investitori şi guvernanţi, dacă există o analiză a schimbărilor preconizate, a oportunităţilor de a le face. În plus, desigur, forţa de muncă este un element cheie în orice decizie pe care o ia un investitor. Din câte am auzit, de la companii americane dar şi româneşti, piaţa forţei de muncă devine tot mai problematică”, a precizat ambasadorul SUA.

În ceea ce priveşte modificarea legilor justiţiei, Hans Klemm a amintit că Statele Unite şi-au exprimat preocuparea pentru propunerile avansate de ministrul Justiţiei.

”Am avut ample discuţii cu ministrul despre propunerile de modificări făcute, sunt numeroşi specialişti din România cu experienţă în domeniul dreptului care se declară îngrijoraţi. Cum Parlamentul ia acum în considerare acest pachet de măsuri, Statele Unite încurajează, îndeamnă Parlamentul ca, din nou, să se consulte în detaliu cu societatea civilă înainte să treacă la acţiune”, a adăugat diplomatul.