KLM România reduce, timp de şase zile, până la 50%, tarifele pentru destinaţii intercontinentale
Potrivit sursei citate, în perioada 19 – 24 septembrie, clienţii KLM pot alege dintr-o listă extinsă de destinaţii intercontinentale şi vor beneficia de preţuri reduse.
De exemplu, preţul unui zbor către America de Nord începe de la 499 de euro, către America de Sud de la 599 de euro, către Asia de la 419 euro, iar către Africa de la 599 de euro.
Destinaţiile-vedetă ale acestei promoţii sunt Beijing, de la 419 euro, New York, de la 499 de euro, Shanghai, de la 599 de euro, şi Buenos Aires, de la 599 euro. Alte destinaţii care participă la promoţie sunt Osaka, de la 529 de euro, Hong Kong, de la 499 de euro, Havana, de la 659 de euro, Vancouver, de la 579 de euro, Toronto şi Montreal, de la 509 euro, Kilimanjaro de la 599 de euro şi Lima şi Panama, ambele de la 859 de euro.
Biletele rezervate în timpul acestei campanii au perioada de călătorie între 19 septembrie 2013 şi 31 martie 2014.
Pentru această perioadă de reduceri, KLM a creat website-ul www.doarsasezile.ro, unde cei care doresc să călătorească pot alege una din cele 25 de destinaţii incluse în promoţie.
KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană ce şi-a păstrat numele original. În 2004, Air France şi KLM au format alianţa Air France KLM. Din această alianţă a rezultat cel mai puternic grup aviatic european, bazat pe două brand-uri şi hub-uri puternice – aeroportul Schiphol din Amsterdam şi aeroportul Charles de Gaulle din Paris.
Grupul se concentrează pe trei aspecte esenţiale: transportul pasagerilor, mentenanţa aeronavelor şi transportul de marfă.
KLM îşi deserveşte destinaţiile cu o flotă modernă şi oferă locuri de muncă la 33.000 de oameni din întreaga lume.
KLM este membru al alianţei globale SkyTeam, oferind clienţilor o reţea de zboruri globală. KLM leagă Olanda de fiecare regiune economică importantă a lumii, fiind un factor important în economia ţării.