KLM va construi prima fabrică europeană de biocombustibil pentru aviaţie

KLM Royal Dutch Airlines a anunţat, vineri, că va investi în prima fabrică europeană de biocombustibil pentru aviaţie şi îşi propune ca obiectiv pentru următorii zece ani să cumpere şi să folosească peste 75.000 tone de combustibil sustenabil pentru aviaţie, în fiecare an, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 14:19
KLM va construi prima fabrică europeană de biocombustibil pentru aviaţie

„SkyNRG, lider mondial pe piaţa de combustibil sustenabil pentru aviaţie (Sustainable Aviation Fuel – SAF) va dezvolta prima fabrică din Europa specializată în producţia de biocombustibil pentru industria aeronautică. Fabrica va fi construită în Delfzijl, Olanda şi este programată pentru a fi inaugurată în 2022”, se arată într-un comunicat.

KLM este singura companie aeriană din Europa care operează zboruri intercontinentale alimentate parţial cu bio-kerosen, un substitut sustenabil al kerosenului, la finalul anului 2018 fiind operate aproximativ 1.500 de zboruri alimentate cu 1.318 tone de bio-kerosen.

„Apariţia aviaţiei a avut un impact major asupra lumii, oferind un nou mijloc de a apropia oamenii. Acest privilegiu merge mână în mână cu o mare responsabilitate pe care o avem faţă de planeta noastră. KLM ia acest lucru în serios şi, prin urmare, a investit în sustenabilitate de mulţi ani. Prin colaborarea cu alte părţi, putem construi o instalaţie care va accelera dezvoltarea unui carburant sustenabil pentru aviaţie. Din anul 2022, instalaţia va produce 100.000 de tone pe an, dintre care 75.000 de tone vor fi achiziţionate de KLM. Acest lucru va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 200.000 de tone pe an, ceea ce este egal cu emisiile eliberate de 1.000 de zboruri KLM între Amsterdam şi Rio de Janeiro”, spune Pieter Elbers, preşedinte şi CEO al KLM, potrivit News.ro.

Combustibilul sustenabil pentru aviaţie este o opţiune necesară industriei aviatice comerciale, pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, pe lângă reînnoirea flotei şi creşterea eficienţei operaţionale.

Cu toate acestea, în prezent, nu se produce suficient kerosen sustenabil. Din anul 2022, centrala va produce anual 100.000 de tone de biocombustibil, precum şi 15.000 de tone de bioGPL, ca produs secundar. Aceasta va însemna o reducere de dioxid de carbon de 270.000 de tone pe an pentru industria aviatică, potrivit companiei.

Te-ar mai putea interesa și
În timp ce Putin vrea război, majoritatea rușilor vor pace
În timp ce Putin vrea război, majoritatea rușilor vor pace
Contrar aparențelor, marea majoritate a rușilor își doresc ca președintele Vladimir Putin să pună capăt războiului din Ucraina cât mai curând posibil, dar să nu renunțe la câștigurile......
Declaraţie ciudată a ministrului Boloş: Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea de cheltuială ca soluţie a reducerii deficitului
Declaraţie ciudată a ministrului Boloş: Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea ...
Nu ştiu în ce măsură Comisia Europeană ar putea să fie de acord cu reducerea de cheltuială ca soluţie pentru reducerea ...
Salt Bank lansează, în premieră pentru România, două soluții care protejează clienții de fraude. Ce fac Help Mama și Call Monitor
Salt Bank lansează, în premieră pentru România, două soluții care protejează clienții de fraude. Ce fac Help Mama ...
Salt Bank, prima bancă românească 100% digitală, lansează două funcționalități pentru protecția utilizatorilor ...
Comisia Europeană reduce obiectivul climatic al UE din iulie, care va include mai multe cifre flexibile
Comisia Europeană reduce obiectivul climatic al UE din iulie, care va include mai multe cifre flexibile
Comisia Europeană va propune un nou obiectiv climatic pentru UE în luna iulie, care va include flexibilități cu privire ...