KMG International a transferat prin terminalul de la Marea Neagră peste 32 milioane de tone de ţiţei în zece ani

Economica.net
24 06. 2017
rompetrol_pic_mmt_1_78867000

Volumul de țiței transferat de către KMG International prin terminalul offshore operat în Marea Neagră a ajuns în prima jumătate a anului 2017 la peste 32 milioane de tone, de la punerea sa in functiune in 2009, informează compania.

Lucrările de construcţie ale terminalului aflat la 8,8 kilomentri în largul Mării Negre au inceput în 2007, investiţia totală ridicându-se la peste 100 milioane USD.

„În 10 ani de când am început operațiunile în Marea Neagră, activitatile si performantele au crescut de la an la an. În 2016, cantitatea totală transferată prin toate terminalele gestionate de către Midia Marine Terminal a fost de peste 11 milioane de tone de materie prima si produse petroliere. Recordurile operaționale atinse de terminalul maritim reprezintă rezultatul investițiilor realizate de KMG International și ale acționarul său, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas”, a declarat Ioan Taus, directorul general al companiei Midia Maritime Terminal.

Situat în portul Midia, terminalul este coordonat de către firma Midia Marine Terminal (MMT) care gestionează activitățile de aprovizionare ale Portului Midia și ale rafinăriilor Petromidia și Vega, operate de Grup. Prin danele gestionate de companie, se înegistrează anual un tranzit de peste 550 de nave anual și un transfer de circa 2 milioane de tone de produse petroliere, GPL, etilenă și materii prime, produsele fiind livrate atat pe plan intern cat si la export.

Prin terminalul maritim sunt transferate aproximativ 5 milioane de tone de țiței pe an, cantitate tranzitată de 50 de nave petroliere. Peste 350 de nave au descărat țiței prin terminalul maritim, de la punerea acestuia în funcțiune.

Peste 3.5 milioane de tone de produse combustibile și GPL au fost încărcate și descărcate prin intermediul rampelor rafinăriilor Petromidia și Vega, cu 60.000 de cisterne feroviare folosite și peste 35.000 de camioane de transport.

Activitățile de logistică secundară de distribuție bitum și produse petrochimice sunt, de asemenea, coordonate de MMT prin livrări la timp asigurând astfel servicii de calitate clienților care utilizează bitum și polimeri.

Terminalul maritim operat de Midia Marine Terminal la Marea Neagră asigură tranzitul țițeiului către rafinăria Petromidia, aproximativ 40% din volumul rafinat în România. Cu o capacitate de tranzit estimată la 24 milioane de tone pe an, terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw. Prin gestionarea terminalului maritim offshore, compania a redus astfel distanța cu aproximativ 33 km față de ruta portului Constanța, permițând reducerea cu aproximativ 7 dolari pe tonă a costurilor de furnizare. Astfel, investiția de 100 milioane dolari pentru construcția terminalului petrolier a fost amortizată în numai 5 ani de la punerea sa în funcțiune.

În 2015, sistemul de tranzit al țițeiului prin terminal a fost înlocuit, ca rezultat al lucrărilor obligatorii de mentenanță efectuate. Investițiile au fost de 3.5 milioane dolari.

Membru al KMG International, Midia Marine Terminal a fost înființat în 2007, preluând administrarea danelor din portul Midia de la Rompetrol Logistics, companie ce a dezvoltat operațiuni în acest domeniu din 2001. Midia Marine Terminal a fost înființat pentru a construi și gestiona terminalul petrolier offshore și pentru a îmbunătăți operarea terminalelor petroliere ale portului Midia. Compania are trei divizii principale – terminale portuare on-shore de petrol și gaze, un terminal petrolier offshore și un parc de rezervoare petroliere și rampele de la rafinăriile Petromidia și Vega.

În ianuarie 2009, terminalele portului Midia din danele 9A, B și C au au fost modernizate, în urma unei investiții de 31 milioane dolari, compania devenind astfel cel mai modern și versatil terminal de petrol și gaze de la Marea Neagră, pentru nave maritime și fluviale. Acest terminal este totodată singurul terminal criogenic la Marea Neagră. În octombrie 2014, Midia Marine Terminal a fost transformat în brațul logistic al KMGI în România prin extinderea echipei operaționale cu specialiști în logistică feroviară de la rafinăriile Petromidia și Vega.

Midia Marine Terminal și-a crescut flota de nave în 2015 iar în prezent operează trei remorchere – Tirreno, pentru asistență la gestionarea petrolierelor de 150.000 tdw, București și Astana, pentru manevrarea furtunelor, mentenanță offshore și lucrări, suport și asistență la scufundări pentru navele din portul Midia. Flota MMT include și o barcă pilot și două bărci de lucru.

Prezența KazMunayGas în arcul geografic conectând Mărea Caspică (Kazakhstan, Georgia) și Mărea Neagră (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Europa de Vest este asigurat prin Midia Marine Terminal. Țițeiul este tranzitat către rafinăria Petromidia ce funcționează într-un sistem integrat cu Rafinăria Vega și care este totodată singurul producător petrochimic în România. Produsele finite sunt livrate pieței interne și țărilor din regiunea Mării Negre.