KMG promite investiţii în România şi reevaluează planul extinderii în Ucraina şi Turcia

Economica.net
03 04. 2014
rompetrol_02978500

„Inițial, planul era să ne extindem în Ucraina și Turcia, dar este un mare semn de întrebare în privința Ucrainei din cauza mediului politic. Turcia este o altă poveste. Poate este nevoie să reevaluăm planul”, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreședinte senior al KMG International NV.

La mijlocul lunii martie Peninsula Crimeea din Ucraina a fost alipită Federației Ruse, printr-un acord semnat la Moscova de preşedintele Vladimir Putin şi autorităţile separatiste din peninsulă. Anexarea a avut loc după ce populaţia regiunii ucrainene a votat prin referendum secesiunea de Ucraina şi alipirea la Rusia. Decizia Moscovei a astras sancţiuni din partea statelor occidentale.

 Turcia traversează o perioadă tensionată din punct de vedere politic, marcată de proteste de amploare ale opoziţiei şi de decizii controversate ale premierului Recep Tayyip Erdogan, inclusiv interzicerea accesului la platformele Twitter şi YouTube. În pofida presiunilor, partidul de guvernare, AKP, a câştigat detaşat alegerile locale de la sfârşitul lunii martie. Piaţa financiară din Turcia a reacţionat pozitiv la rezultatul alegerilor, însă unii investitori au avertizat că câştigurile ar putea fi temporare având în vedere polarizarea tot mai acută a societăţii şi riscurile politice pe termen lung.

Potrivit lui Zhangulov, grupul are în plan să dețină aproximativ 200 de benzinării în Ucraina.

Grupul petrolier are activități de distribuție a carburanților în Ucraina din 2009, această ţară fiind „prioritară”.

 „Avem probleme cu predictibilitatea politică și cu nivelul de risc, care a crescut semnificativ. Este dificil să investești acolo. (…) Credem că piața ucraineană va crește în termeni de consum și importuri, pentru că incertitudinea în ceea ce privește programul lor de modernizare a rafinăriilor și aprovizionare cu țiței este principala problemă acum”, a precizat Zhangulov.

El a adăugat că se așteaptă la un progres pe piața românească, unde grupul vrea să aloce cea mai mare parte a fondurilor de investiții.

„Pentru moment, avem în plan 96 de stații, iar costul total al acestui proiect este de aproximativ 170 milioane de dolari”, a adăugat Zhangulov.

KMG International NV este prezent și pe piețele petroliere din Georgia și Bulgaria.

În România, KMG International NV operează peste 750 de puncte de distribuţie a carburanţilor.

 Zhangulov afirma la sfârșitul anului trecut că în 2014 grupul estimează că va înregistra o cifră de afaceri de 12 miliarde dolari anul viitor, în scădere cu 7,6% faţă de nivelul de 13 miliarde dolari atins în 2013.

Grupul Rompetrol NV și-a schimbat, la începutul lunii martie, denumirea în KMG International NV, înregistrat în Olanda. KMG International NV este controlat de compania naționala de petrol și gaze KazMunayGas din Kazakhstan.