Kosovo se îndreaptă către o ieşire din criza politică care durează de peste şase luni

Economica.net
20 11. 2014
kosovo_78395400

Hashim Thaci şi Isa Mustafa au convenit asupra principiului creării unei coaliţii între partidele lor care ar putea ‘permite crearea de instituţii ale Republicii Kosovo’, a declarat preşedinta Kosovo Atifetet Jahjaga într-un comunicat.

Comunicatul a fost publicat după o întrevedere între Thaci şi Mustafa organizată miercuri seară în prezenţa preşedintei Jahjaga şi a ambasadoarei SUA în Kosovo, Tracey Ann Jacobson. În document nu se precizează dacă premierul în exerciţiu, care se află la putere în Kosovo din 2008, îi va ceda postul lui Isa Mustafa. Cu toate acestea formaţiunea LDK condusă de Mustafa a precizat într-un alt comunicat că acesta va fi candidatul pentru funcţia de şef al guvernului.

PDK, cu 37 de deputaţi, şi LDK, cu 30 de deputaţi, dispun împreună de majoritate în Parlamentul cu 120 de scaune.

Parlamentul kosovar urmează să se reunească în curând pentru alegerea preşedintelui său, un prim pas spre crearea de instituţii ale ţării.

Cele şase luni de criză politică fără precedent sunt rezultatul unei inexactităţi în constituţia Kosovo. Aceasta prevede că partidul care a câştigat alegerile legislative poate desemna un candidat pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului. Cu toate acestea, nu este menţionat niciun termen, nici numărul de încercări, şi, mai ales, constituţia nu prevedea posibilitatea ca opoziţia, chiar dacă aceasta dispune de majoritate ca în cazul actual, să propună un candidat. Fără alegerea unui preşedinte al Parlamentului, procesul de formare a guvernului şi a altor instituţii este blocat, notează sursa citată.