Kovesi: Dacă există interese paralele, sunt ale celor care prădăiesc bugetul şi au fost prinşi

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, referitor la statul paralel din care ar face parte, că, dacă există ''interese paralele'' sunt ale celor care 'prăduiesc bugetul de stat', care au fost 'prinşi' şi doresc blocarea justiţiei.
Economica.net - lun, 29 ian. 2018, 12:54
Kovesi: Dacă există interese paralele, sunt ale celor care prădăiesc bugetul şi au fost prinşi

Întrebată despre acuzaţiile referitoare la un stat paralel, care ar influenţa sau împiedica anumite decizii politice, inclusiv prin acţiunile unor procurori, din care ar face parte, Kovesi a subliniat că ‘există interese paralele’.

‘Există interesul paralel al celor care au comis fapte penale şi au prăduit bugetul de stat. Deci, dacă vorbim de interese paralele acestea sunt interese paralele ale celor care au prejudiciat şi au prăduit bugetul de stat’, a punctat şefa DNA.

Kovesi a precizat că procurorii din Direcţiei Naţionale Anticorupţie respectă legea şi sunt verificaţi.

‘Noi, cei din DNA, în tot ceea ce facem respectăm legea. Suntem verificaţi în ceea ce facem. Dosarele noastre sunt judecate de către judecători care verifică modul în care s-au administrat probele, care judecă cazurile noastre. Când se pronunţă o soluţie definitivă de condamnare, în 90% din cazuri avem răspunsuri la toate aceste acuzaţii. Faptul că persoane care sunt cercetate de DNA fac tot felul de acuzaţii nu înseamnă că ele sunt şi adevărate şi, dacă există interese paralele, există interese paralele ale celor care prăduiesc bugetul de stat, care au fost prinşi şi care îşi doresc ca justiţia să se blocheze’, a mai spus aceasta.

Referitor la posibilele abuzuri ale procurorilor, Kovesi a replicat că aceste acuzaţii sunt reclamate în general de persoane implicate în dosare.

‘Suntem controlaţi tot timpul, suntem verificaţi de IJ, măsurile pe care le dispunem în dosare sunt verificate în cursul judecării dosarelor de către instanţele de judecată. Despre ce abuzuri putem să vorbim atunci când nu e specificat clar? Aceste atacuri privind abuzuri, tot felul de ilegalităţi presupus a fi făcute de procurori şi judecători, sunt reclamate în general de persoane care sunt implicate în dosare, de persoane care, unele dintre ele, au fost condamnate în primă instanţă sau care au fost condamnate definitiv’, a conchis Kovesi.

Interviul integral cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, urmează să fie transmis în cursul zilei de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...