Kovesi, detaşată la Bruxelles pe un post creat de guvernul Tăriceanu şi neocupat de patru ani
Hotărârea de guvern 838 din 13 august 2008 privind structura şi încadrarea cu personal a Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană (UE), prevede înfiinţarea unui ‘post de ministru-consilier, înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie’.
Secţia de procurori a CSM a hotărât marţi, potrivit site-ului instituţiei, detaşarea la MAE a Laurei Codruţa Kovesi, procuror în cadrul DIICOT Biroul Teritorial Sibiu. Detaşarea fostului procuror general a fost solicitată de MAE şi s-a dispus pe o perioadă de trei ani începând cu data de 3 octombrie.
Ministerul Justiţiei a precizat că a solicitat marţi Ministerului Afacerilor Externe sprijin în vederea demarării procedurii de ocupare de către fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi a postului de ministru-consilier. „S-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii detaşarea magistratului pe o perioadă de 3 ani în cadrul MAE, cererea fiind aprobată în şedinţa Secţiei pentru procurori care a avut loc la aceeaşi dată. Propunerea Ministerului Justiţiei a avut la bază necesitatea intensificării eforturilor diplomatice pe lângă instituţiile europene, în contextul în care România se află încă sub monitorizarea CE în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, iar nominalizarea doamnei procuror Laura Codruţa Kovesi s-a bazat pe experienţa şi calităţile profesionale care o recomandă pe deplin pentru ocuparea unui astfel de post”, se arată într-un comunicat al MJ transmis miercuri Agerpres.
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a explicat miercuri seară cum s-a făcut detaşarea în MAE a Laurei Codruţa Kovesi, pentru o perioadă de trei ani, pentru ca acesta să poată ulterior pleca la Bruxelles. „Ieri (marţi – n.r.) am fost contactat de conducerea Ministerului Justiţiei şi de d-na ministru al justiţiei, care mi-a spus că, în urma discuţiei cu d-na Kovesi, s-a ajuns la un acord pentru ca Ministerul Justiţiei să aibă un înalt reprezentant în cadrul misiunii noastre permanente pe lângă UE, care să promoveze interesele pe linia reformei justiţiei”, a afirmat Corlăţean, într-o intervenţie telefonică la un post naţional de televiziune.