Kovesi: Sunt peste 4.800 de dosare în lucru. Avem dosare mari, ce vizează persoane cu funcţii importante

Economica.net
20 11. 2014
kovesi_77493700

Şeful DNA a precizat că va continua ritmul anchetelor desfăşurate de procurorii anticorupţie şi a admis că sunt în lucru cauze care vizează persoane cu funcţii înalte, scrie Agerpres.

‘Da, cu siguranţă. Este ritmul impus de un an şi jumătate. Sunt peste 4.800 de dosare în lucru. (…) Avem în lucru dosare mari, complexe, care vizează persoane cu funcţii importante. Activitatea noastră nu se va opri, poate doar în perioada sărbătorilor, dar nici atunci nu e sigur. Vom continua în acelaşi ritm, cu aceeaşi eficienţă, dacă nu vor interveni schimbări legislative sau de altă natură. Cât vom fi lăsaţi să ne facem treaba, o vom face la fel de bine şi eficient’, a afirmat Kovesi, într-un interviu pentru Ziare.com.

Referitor la asocierea ofensivei anticorupţie din ultima vreme cu campania electorală, ea a subliniat că DNA a avut o activitate constantă tot anul.

‘Nu a fost un număr mai mare sau dosare mai complexe instrumentate doar în campaniile electorale. În campania pentru europarlamentare am fost acuzaţi că am lăsat motorul relaxat, deşi numărul de dosare instrumentate a fost aproximativ egal din februarie în mai. Deci nu era adevărat. Acum am fost acuzaţi că am accelerat. E doar o chestiune de percepţie. Vă dau date statistice. DNA a derulat cele mai multe acţiuni în iunie şi iulie, când nu era campanie. În data de 4 iunie am avut 11 acţiuni într-o zi, la fel am avut în 28 mai. Nu aranjăm noi când vin denunţătorii, când se ia mită, când sunt trucate licitaţiile. Acţiunile se declanşează strict pe baza probelor şi a investigaţiilor derulate’, a susţinut procurorul şef.

Pe de altă parte, Kovesi a admis că există o îngrijorare permanentă în legătură cu eventuale modificări legislative în privinţa competenţelor şi organizării DNA.

‘Este o îngrijorare permanentă când vedem că persoane importante în stat atacă DNA din cauza anchetelor pe care le avem. Există o temere că s-ar putea face modificări legislative în privinţa competenţelor, organizării DNA, a statutului procurorilor. Să vedem dacă în viitor aceste temeri vor mai exista’, a subliniat Laura Codruţa Kovesi.