Kovesi: Un miliard de euro trebuie să intre în bugetul statului în urma investigaţiilor DNA

Economica.net
06 03. 2018
90046_1_06803100

Ea arătat, în cadrul unei conferinţe privind recuperarea prejudiciilor produse în dosare în care s-au pronunţat hotărâri definitive, că faptul că banii nu intră efectiv în bugetul statului nu ţine de legislaţie, ci de modul în care se ţine cont de hotărârile judecătoreşti, care trebuie respectate.

‘Am considerat întotdeauna că recuperarea prejudiciului este importantă. Trebuie să avem în vedere specificul investigaţiilor DNA, vorbim de fapte de corupţie la nivel înalt, persoane cu funcţii importante sau averi impresionante. Şi aşteptările noastre sunt mai mari când vorbim de recuperarea prejudiciului’, a spus Kovesi la conferinţa desfăşurată la Centrul de Investigaţii Media.

Ea a afirmat că datele statistice indică faptul că această prioritate a fost îndeplinită, cel puţin de procurorii DNA.

‘Sunt nişte cifre relevante. Dacă am depăşit etapa identificării bunurilor, am ajuns în etapa confiscării, dar trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă cu aceste hotărâri. Noi, ca procurori, ne-am îndeplinit atribuţiile, mai departe este datoria organismelor financiare’, a mai spus Kovesi.

Ea a precizat că atunci când se vorbeşte de indisponibilizarea bunurilor se face referire doar la cele de pe teritoriul României, însă este interesantă tendinţa infractorilor de a-şi deschide conturi în alte ţări.