KPMG: România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE

România este cea de-a treia ţară din Uniunea Europeană în topul celor mai mici salarii minime, fiind surclasată de Bulgaria şi Lituania, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă KPMG.
Economica.net - joi, 17 mai 2018, 12:23
KPMG: România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE

Astfel, dintre cele 20 de state membre ale Uniunii Europene (UE), Spaţiului Economic European (SEE) şi Elveţiei care au un salariu minim stabilit la nivel naţional, cel mai mic salariu minim brut pe economie îl are Bulgaria (261 euro), urmată de Lituania (400 euro) şi România (416 euro).

La polul opus, cele mai mari salarii minime brute pe economie se înregistrează în Luxemburg (1.999 euro), Irlanda (1.834 euro) şi Germania (1.818 euro).

În anul 2017, România avea al doilea cel mai mic salariu brut (323 euro), după Bulgaria. Această schimbare de poziţie se datorează însă creşterii artificiale a salariului minim brut, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale ale angajatorului în sarcina angajatului. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, din punctul de vedere al sumelor nete, pentru 2018, România are al doilea cel mai mic salariu net (243 euro), după vecina sa Bulgaria (202 euro).

Cota efectivă de impozitare în România este de 44%, a şaptea cea mai mare cotă de impozitare efectivă dintre cotele înregistrate în cele 20 de state membre ale UE, SEE şi Elveţia care au un salariu minim stabilit la nivel naţional. Extremele sunt reprezentate de Irlanda, cu o cotă efectivă de impozitare de 15%, şi de Franţa, cu o cotă efectivă de 87%.

Consultanţii KPMG subliniază că, în mod surprinzător, ţările care au un nivel scăzut al salariului minim (inclusiv România) au cote efective de impozitare mari (peste 40%) pe când ţările cu un nivel ridicat al salariului minim (ca Luxemburg, Irlanda sau Marea Britanie) au cote efective de impozitare sub 30%. La calculul cotelor efective de impozitare se iau în considerare cotele de impozit, dar şi cotele de contribuţii, raportate la valoarea salariului brut .

Te-ar mai putea interesa și
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin Fondul European Agricol
România solicită Comisiei Europene ca achiziția de animale de reproducție să devină elibilă pentru finanţare prin ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a solicitat luni Comisiei Europene modificarea Regulamentului (UE) 2021/2115, astfel încât achiziţia de animale de reproducţie să......
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
ANPC a decis închiderea definitivă a tuturor locurilor de joacă din Parcul Herăstrău (Video)
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a hotărât închiderea definitivă a tuturor locurilor de ...
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Trump anunță că va introduce taxe vamale noi pe mașini, aluminiu și produse farmaceutice
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că va anunţa în curând noi taxe vamale pentru autovehicule, aluminiu ...
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al Transgaz propune acordarea unui dividend brut pe actiune 1,08 lei pentru anul 2024
Consiliul de Administrație al S.N.T.G.N. Transgaz S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că a aprobat ...