Kremlin: Afirmaţiile că Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, ‘o nebunie inacceptabilă’

Kremlinul a considerat vineri că afirmaţiile potrivit cărora Rusia este gata să declanşeze un război nuclear sunt "o nebunie inacceptabilă" şi fac parte din ceea ce a calificat drept un cvasi-război purtat de Occident împotriva Rusiei, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 17 nov. 2023, 12:17
Kremlin: Afirmaţiile că Rusia este gata să declanşeze un război nuclear, 'o nebunie inacceptabilă'

„Consider această nebunie absolut inacceptabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat unui post de televiziune studenţesc, referindu-se la ceea ce el a spus că sunt „acuzaţii nebuneşti” potrivit cărora Rusia este gata să declanşeze un război nuclear.

Rusia şi Statele Unite sunt de departe cele mai mari puteri nucleare din lume.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat în interviul publicat vineri că el speră că preşedintele Vladimir Putin va candida la alegerile din martie pentru un alt mandat de preşedinte, o acţiune ce l-ar menţine la putere pe şeful de la Kremlin până cel puţin în 2030.

Putin, căruia i-a fost predată preşedinţia de către Boris Elţin în ultima zi a anului 1999, este deja la putere de mai mult timp decât oricare alt lider de la Kremlin de la Iosif Stalin, depăşind chiar şi mandatul de 18 ani al lui Leonid Brejnev.

Întrebat de postul de televiziune studenţesc al Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO) cum ar trebui să fie următorul preşedinte după Putin, Peskov a spus: „la fel”.

„Sau diferit, dar la fel”, a adăugat Peskov, zâmbind.

„Putin nu şi-a anunţat încă intenţia de a candida, dar eu vreau sincer să cred că va face asta şi nu am nicio îndoială că va câştiga alegerile. Nu am nicio îndoială că el va continua să fie preşedinte”, a mai spus Peskov.

Reuters a relatat la începutul acestei luni că Putin a decis să candideze la alegerile din martie, şeful de la Kremlin considerând că el trebuie să conducă Rusia prin cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția slovacă încearcă să-l rețină pe fostul ministru al Apărării într-o investigație asupra ajutorului militar acordat Ucrainei
Poliția slovacă încearcă să-l rețină pe fostul ministru al Apărării într-o investigație asupra ajutorului militar ...
Poliția slovacă a încercat să-l rețină miercuri pe un fost ministru al apărării și alți foști oficiali în cadrul unei investigații asupra unui ajutor militar pentru Ucraina, relatează......
Programul Rabla, care trebuia să înceapă mâine, a fost suspendat. Nu mai începe niciun program AFM până la învestirea noului guvern
Programul Rabla, care trebuia să înceapă mâine, a fost suspendat. Nu mai începe niciun program AFM până la învestirea ...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță suspendarea tuturor programelor de finanțare în desfășurare, inclusiv ...
Alertă în Rusia. Pericol de suprarăcire, avertizează cea mai mare bancă din Federaţia Rusă
Alertă în Rusia. Pericol de suprarăcire, avertizează cea mai mare bancă din Federaţia Rusă
Economia rusă s-ar putea răci semnificativ, în urma ratelor ridicate ale dobânzilor, şi s-ar putea confrunta cu dificultăţi ...
India vrea să devină alternativă pentru China pe piața pământurilor rare, dar are nevoie de investiții
India vrea să devină alternativă pentru China pe piața pământurilor rare, dar are nevoie de investiții
India se confruntă, alături de alte mari economii, cu efectele restricţiilor impuse de China asupra exporturilor de pământuri ...