Kremlin: Desfăşurarea de arme nucleare în Belarus răspunde extinderii NATO
„Alianţa se extinde în direcţia frontierei ruse, nu Rusia este cea care se apropie de NATO”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări privind planurile Moscovei de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus.
De aceea, a adăugat oficialul, Rusia ia măsuri pentru a-şi asigura securitatea.
Anterior, miercuri, Peskov a arătat că Moscova va lua măsuri de reechilibrare a sistemului său de securitate în urma aderării Finlandei la NATO.
Cu toate acestea, el a adăugat că răspunsul Rusiei nu va fi neapărat imediat, fiind vorba de un proces care necesită „o anumită perioadă de timp”.
Potrivit Kremlinului, extinderea Alianţei Atlantice atentează la securitatea şi interesele Rusiei.
La rândul său, preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, în discursul său recent în faţa Parlamentului, nu a exclus să ceară Rusiei amplasarea de arme nucleare strategice.
Conform lui Lukaşenko, „ticăloşii” din străinătate „trebuie să înţeleagă acest lucru” şi să nu încerce destabilizarea situaţiei.
„Nu ne vom opri de la nimic pentru a ne apăra ţările şi popoarele”, a adăugat el, cu referire la Rusia şi Belarus.