Kremlinul afirmă că ajutorul UE pentru Ucraina va dăuna economiei europene şi nu va schimba rezultatul războiului

27 12. 2023
kiev

Financial Times a relatat marţi că UE pregăteşte un plan de rezervă de finanţare pentru Kiev în valoare de până la 20 de miliarde de euro. Bruxellesul ar urma să folosească o schemă de finanţare prin datorie pentru a trece de Ungaria, care se opune unui astfel de ajutor pentru Ucraina, permiţând UE să elibereze rapid fondurile către Kiev, se arată în articol.

Solicitat să comenteze aceste informaţii în conferinţa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat că mai mulţi bani alocaţi de Occident pentru Ucraina nu vor schimba cursul evenimentelor din această ţară şi că ”operaţiunea militară specială” va continua ”până la atingerea obiectivelor care se află în faţa noastră”.

Moscova a declarat anterior că invazia sa militară în Ucraina are ca scop demilitarizarea şi „denazificarea” acestei ţări. Kievul şi aliaţii săi occidentali spun că Moscova este hotărâtă să acapareze terenurile din Ucraina în stil imperial.

„Aceşti bani sunt alocaţi în detrimentul economiilor UE, care trec deja prin vremuri grele. Aceşti bani sunt alocaţi în detrimentul industriei din ţările UE şi în detrimentul viitorului ţărilor UE”, a mai comentat Peskov. În opinia sa, SUA şi Europa şi-au dat deja seama că o parte semnificativă din aceste fonduri este jefuită.

„Atât europenii, cât şi americanii înţeleg perfect nivelul de corupţie (din Ucraina). Ei îşi dau seama că o parte considerabilă din aceşti bani este furată”, a spus Peskov. El a susţinut că „liderii ţărilor care alocă banii ştiu şi ei acest lucru” şi, mai important, „acest lucru devine treptat mai clar şi va deveni şi mai clar pentru contribuabilii din aceste ţări”.

„Desigur, înţelegem că Uniunea Europeană se confruntă cu contradicţii destul de serioase în interiorul său în ceea ce priveşte problema continuării alocării banilor. Cu atât mai mult cu cât aceşti bani nu sunt destinaţi creaţiei. Aceşti bani sunt alocaţi pentru a menţine războiul şi pentru a susţine un regim care îi cheltuieşte în scopuri necunoscute şi cu o eficienţă necunoscută”, a declarat Peskov.

La 14 decembrie, UE a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, în pofida conflictului militar în curs de desfăşurare, dar nu a putut conveni asupra unui pachet de 50 de miliarde de euro ajutor financiar pentru Kiev din cauza opoziţiei Ungariei.

Liderii UE, care ar prefera un acord susţinut de toţi membrii, dar care au şi un plan B care ar ocoli Ungaria, sunt aşteptaţi să revină asupra acestei chestiuni la un summit de urgenţă la 1 februarie.

Kievul spune că face tot posibilul pentru a lua măsuri împotriva corupţiei. Serviciul de securitate ucrainean SBU şi Ministerul Apărării au anunţat la începutul acestei luni că au descoperit o schemă de achiziţie frauduloasă de proiectile de artilerie care a implicat deturnarea echivalentului a aproape 40 de milioane de dolari.