Kremlinul dezminte că ar avea vreo legătură cu crizele politice din mai multe ţări europene

15 07. 2022
peskov

”Este vorba despre o chestiune internă a acestor ţări, nu ne vom amesteca în niciun fel şi nu avem nicio legătură cu aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Peskov a insistat că ”nu mai are nimic de adăugat”, atunci când a fost întrebat despre situaţia politică din Italia şi din Regatul Unit.

Demisia premierului italian Mario Draghi a fost respinsă joi de şeful statului, Sergio Mattarella, care l-a trimis în parlament miercurea viitoare pentru a verifica dacă mai dispune de o majoritate suficientă ca să continue în fruntea guvernului.

Omologul său britanic, Boris Johnson, a demisionat la 7 iulie, dar va continua în funcţie până când formaţiunea pe care o conduce, Partidul Conservator, îşi va alege un nou lider.