Kremlinul păstrează tăcerea în legătură cu presupusele sisteme antiaeriene Panţîr-S1 instalate pe acoperişuri din Moscova

Kremlinul a păstrat vineri tăcerea cu privire la apariţia pe reţelele sociale a unor înregistrări video şi fotografii care arată presupuse sisteme antiaeriene şi antirachetă Panţîr-S1 pe acoperişul Ministerului Apărării Rusiei şi al ale altor clădiri din Moscova, transmite EFE.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 13:32
Kremlinul păstrează tăcerea în legătură cu presupusele sisteme antiaeriene Panţîr-S1 instalate pe acoperişuri din Moscova

„Este responsabilitatea Ministerului Apărării să garanteze securitatea acestei ţări în totalitatea sa şi a capitalei în special”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, care le-a cerut reporterilor să adreseze întrebările legate de materialele video – a căror autenticitate nu a putut fi verificată – ministerului menţionat de el.

Nici Ministerul Apărării şi nici Primăria Moscovei nu s-au pronunţat până în prezent în legătură cu acest subiect.

Sistemul de apărare antiaeriană Panţîr-S1 este conceput, între altele, pentru protecţia împotriva dronelor.

Cotidianul independent Meduza s-a referit într-un articol la fotografiile şi înregistrările video postate pe aplicaţia Telegram.

Canalul „Moscow Calling” a publicat anterior mai multe înregistrări video şi fotografii cu o clădire de birouri din capitala rusă în care se poate vedea cum o macara ridică un obiect de mari dimensiuni pe un acoperiş şi mai multe camioane militare lângă utilaj.

Câteva ore mai târziu, ”Moscow Calling” a difuzat un alt video şi o fotografie despre care a menţionat că ar fi fost făcute la aceeaşi clădire şi în care pe acoperiş apare ceea ce canalul a calificat drept „Panţîr-S1 în stare de luptă”.

Ulterior, au mai apărut şi alte fotografii cu presupusul sistem de apărare antiaeriană amplasat pe clădirea Ministerului Apărării din Moscova, deşi nu se menţionează când ar fi fost instalat.

La începutul acestei săptămâni au apărut pe aceeaşi reţea fotografii cu sistemele de apărare antiaeriană S-400 în apropierea rezervaţiei naturale Losini Ostrov, la est de capitala rusă, şi pe terenurile Academiei agricole Timiriaziev, în nordul Moscovei, potrivit canalului agenţiei Novosti.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 51.000 de  gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Peste 51.000 de gospodării fără gaze natule și 1.500 de apartamente fără încălzire în Transnistria
Mai mult de 51.000 de gospodării au rămas fără gaz şi 1.500 de apartamente nu au încălzire în regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, au anunţat luni regimul de la Tiraspol,......
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, a fost anulată
Reuniunea dintre Slovacia și Ucraina pe tema trazitului de gaze rusești, care ar fi trebuit să se desfășoare marți, ...
Comisia Europeană a anulat o întâlnire a delegaţiilor slovacă şi ucraineană cu reprezentanţi ai Comisiei ce urma ...
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Indonezia a devenit oficial membru al BRICS cu drepturi depline
Brazilia a anunţat luni că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor ...
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes s-a clasat pe locul 34
Australianul Daniel Sanders a obținut o nouă victorie în etapa a doua a Raliului Dakar la clasa moto. Românul Emanuel ...
Australianul Daniel Sanders (Red Bull KTM) continuă să domine Raliul Dakar 2025 la clasa moto, cu o nouă victorie obţinută ...