Kremlinul, perplex după invitaţia lui Trump de participare la un viitor summit G7

Economica.net
01 06. 2020
8566916_3x2_700x467_99555000

„Nu cunoaştem detaliile acestei propuneri, nici măcar dacă este o propunere oficială”, a reacţionat luni în faţa jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Vladimir Putin este deschis dialogului pe toate subiectele, dar pentru a reacţiona la o astfel de iniţiativă sunt necesare mai multe informaţii şi nu le avem, a adăugat el, scrie Agerpres. 

Potrivit lui, Rusia aşteaptă să afle în special „care este agenda şi cine vor fi participanţii”.

Donald Trump a anunţat sâmbătă că va amâna pentru o dată neprecizată acest summit prevăzut să aibă loc în luna iunie în SUA şi că va invita şi alte ţări să se alăture reuniunii, printre care şi Rusia.

Trump a afirmat sâmbătă că nu are „sentimentul că G7 reprezintă corect ce se petrece în lume”, estimând că formatul Regatul Unit – Canada – Franţa – Germania – Italia – Japonia – SUA este „depăşit”.

Rusia a fost exclusă din ceea ce era atunci G8 în 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, denunţată ca „ilegală” de occidentali.

Trump a declarat în mai multe rânduri că este un susţinător al reintegrării Rusiei în acest format. Pe de altă parte, Rusia a dat asigurări în trecut că nu are nicio intenţie de a reveni în formatul G8, declarându-se mulţumită să lucreze în cadrul G20.