Kremlinul va cheltui peste 800.000 de dolari la învestitura lui Vladimir Putin

Economica.net
28 03. 2012
162208028_1329126075_43745700

Site-ul zakupki.gov.ru dezvăluie că aproximativ 1.000 de oaspeţi vor sărbători cu mâncăruri fine cum ar fi nisetru în sos de şampanie, crab pe grătar, mini-ratatouille şi cocoa cappuccino, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Dar un purtător de cuvânt prezidenţial a declarat că decizia finală în privinţa mâncărurilor servite nu a fost încă luată.

„Meniul nu a fost încă aprobat”, a declarat Viktor Hrekov pentru RIA Novosti. „Numele felurilor de mâncare publicate pe site nu sunt decât nişte idei”.

Putin este cunoscut drept un fan al Ţarist Uha, o supă de peşte tradiţional rusească, precum şi al unor mâncăruri rafinate. Oaspeţii la recepţie vor fi serviţi, de asemenea, cu un sortiment de votcă aparţinând Kremlinului, Kremlin Award.

Planurile preşedinţiei ruse au fost criticate de unul dintre liderii recentelor proteste privind fraudele electorale.

„Acest lucru pare deosebit de monstruos având în vedere informaţiile recente privind înrăutăţirea problemelor economice”, a declarat Evghenia Şirikova. „Acest lucru va afecta reputaţia lui Putin”, a adăugat ea.

„Prăjiturile nu sunt nimic comparativ cu nisetrul”, a declarat ea, referindu-se la un documentar recent al televiziunii de stat care afirma că protestatarii de la Moscova au fost plătiţi cu „bani şi prăjituri”.

Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din 4 martie, despre care opoziţia susţine că au fost marcate de fraude.