„Vă scriu cu mare îngrijorare în legătură cu situaţia politică actuală din România. Ultimele evoluţii indică faptul că România se îndreaptă spre o „democraţie ghidată”. În ultimele săptămâni, structurile politice au fost alterate cu o viteză rapidă. Statul de drept a fost subminat, independenţa sistemului judiciar a fost pusă sub semnul întrebării, iar structurile alese democratic au fost suspendate”, afirmă deputatul CDU Krichbaum, într-o scrisoare adresată lui Barroso pe 4 iulie, obţinută de MEDIAFAX.
El consideră că situaţia din România, de asalt la adresa democraţiei în sine, depăşeşte evenimentele care au fost criticate pe drept în Ungaria în acest an, fiind necesare acţiuni la nivel european mai dure decât cele care au vizat Budapesta.
„Prin urmare, cer Comisiei Europene pe care o conduceţi să ia în considerare atât declanşarea procedurii prevăzute de Tratatul UE la Articolul 7 (alineatul 3), precum şi a procedurii de infringement potrivit articolului 258 din Tratatul de Funcţionare a UE. Pe durata acestor proceduri, ar trebui instituită o suspendare a dreptului de vot al României”, a cerut deputatul german.
El consideră că evoluţii alarmante din România ar trebui reflectate şi în următorul raport MCV. „După unele progrese în lupta împotriva corupţiei – având în vedere verdictul împotriva fostului premier Adrian Năstase – acţiunile din România sunt un mare pas înapoi. În orice caz, dacă a fost vreodată în calcul faptul că MCV nu mai este necesar, ultimele evenimente au confirmat necesitatea menţinerii lui”, afirmă Krichbaum.
În scrisoarea sa, parlamentarul german enumeră „restrângerea de către majoritatea PSD-PNL din Parlament a atribuţiilor Curţii Constituţionale” prin faptul că nu se mai poate pronunţa asupra hotărârilor adoptate de Legislativ, planurile de a implementa o nouă legislaţie electorală considerată neconstituţională de mai mulţi experţi, ignorarea de către premierul Victor Ponta a deciziei CC privind reprezentarea la Consiliul European, intenţia anunţată de Ponta de a înlătura doi judecători CC consideraţi apropiaţi de preşedintele Traian Băsescu, trecerea sub controlul său a Monitorului Oficial, schimbarea comisiei de atestare a diplomelor şi titlurilor universitare după ce a constatat plagiatul lui Ponta, schimbarea în grabă de către Parlament a regulilor privind suspendarea Preşedintelui României, care fac acest lucru mai uşor şi mai repede de realizat, schimbarea preşedinţilor celor două Camere cu încălcarea procedurilor, instalarea unor noi directori pentru SRR şi TVR şi schimbarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu.
Şi eurodeputaţii Alain Lamassoure şi Elmar Brok, preşedinţii unor comisii din Parlamentul European, cer Comisiei Europene să urmărească atent evoluţia politică de la Bucureşti şi să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European.
„Deciziile luate de Guvernul României în ultimele zile sunt foarte preocupante. Comisia Europeană trebuie să acţioneze imediat şi să pună România sub monitorizare”, afirmă eurodeputaţii Alain Lamassoure, preşedintele Comisiei de Buget din PE, şi Elmar Brok, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din PE.
„Numeroase decizii ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea statului de drept în România: ignorarea de către premier a unei decizii a Curţii Constituţionale, tergiversarea publicării în Monitorul Oficial a unui decret, preluarea Monitorului Oficial de către Guvern, deşi anterior era subordonat Parlamentului, planul de înlocuire a judecătorilor Curţii Constituţionale, iar, acum, demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu”, adaugă cei doi eurodeputaţi membri ai PPE, conform unui comunicat.
„Modul în care au fost înlocuiţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, printr-o procedură rapidă, este la fel de îngrijorător din punctul de vedere al principiilor statului de drept. Cerem Comisiei Europene să monitorizeze şi să examineze toate aceste probleme prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi să prezinte un raport în următoarele săptămâni. Raportul ar trebui să includă şi unele măsuri”, adaugă ei.
„Concluziile acestui raport pot conduce la utilizarea prevederilor Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona”, subliniază cei doi eurodeputaţi.
Articolul 7 din Tratatul UE menţionează posibilitatea unei decizii de suspendare de către Consiliul European, la propunerea unei treimi din statele membre ori a Comisiei Europene şi cu aprobarea Parlamentului European a drepturilor de vot în Consiliu pentru un stat care încalcă „valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept”.
Articolul 258 din Tratatul de Funcţionare a UE menţionează că, „în cazul în care Comisia Europeană consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene”.