La 1 ianuarie, plafoanele minime şi maxime ale indemnizaţiei de creşterea copilului vor fi de cel puţin două ori mai mari decât în 2009

La 1 ianuarie 2018, indemnizaţia minimă de creşterea copilului va fi de 1.250 de lei şi cu 108% mai mare decât cea asigurată de stat părinţilor în anul 2009. Spre comparaţie, indemnizaţia maximă pe care statul o acordă părinţilor este de 8.500 de lei şi cu 112% mai mare decât în urmă cu opt ani, reiese dintr-o statistică ECONOMICA.NET.
Cristina Şomănescu - vin, 10 nov. 2017, 22:01
La 1 ianuarie, plafoanele minime şi maxime ale indemnizaţiei de creşterea copilului vor fi de cel puţin două ori mai mari decât în 2009

De la 1 ianuarie 2018, indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului creşte la 1.250 de lei de la 1.233 de lei – cât este în prezent, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate miercuri, 8 noiembrie, de Guvern.
‘Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizaţia de creştere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referinţă (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizaţia va avea valoarea a 2,5 ISR’, informează Guvernul.

Indemnizaţia minimă pentru creşterea copilului, plătită părinţilor de la 1 ianuarie 2018, va fi cu 108% mai mare decât cea achitată de stat în ianuarie 2009, reiese dintr-o statistică Economica.

  • Mai precis, dacă la 1 ianuarie 2009, plafonul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului a fost de 600 de lei, de la 1 ianuarie 2018, va fi de 1.250 lei, după ce Guvernul a majorat cu 17 lei cuantumul acestui beneficiu.

Plafonul maxim al indemnizaţiei de creşterea copilului este cu 112% mai mare decât cel pe care şi l-a permis Guvernul în anul 2009.

  • Concret, acum indemnizaţia de creşterea copilului este plafonată la maximum 8.500 de lei pe lună, în vreme ce în anul 2009 a fost plafonată la cel mult 4.000 de lei pe lună.

Economica vă spune cum au evoluat în ultimii opt ani plafoanele minime şi maxime ale indemnizaţiei pentru creşterea copilului, dar şi algoritmul de stabilire a acesteia.

În perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2010, indemnizaţia de creşterea copilului (ICC) reprezenta 85% din veniturile realizate de părinte în ultimele 12 luni. ICC a fost cuprinsă între 600 de lei şi 4.000 de lei lunar.

Începând cu data de 1 ianuarie 2009, indemnizaţia pentru creşterea copilului reprezenta 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni şi era cuprinsă între 600 de lei şi 4.000 de lei.
Indemnizaţia s-a acordat în această formulă în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 148 din 3 noiembrie 2005, actualizată prin actele normative publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2008.

În anul 2011, Guvernul a sacrificat mamele ca să scoată ţara din criză

În perioada 1 ianuarie 2011 – 31 septembrie 2012, indemnizaţia pentru creşterea copilului scade la 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi se introduce plafonul maxim al indemnizaţiei, în valoare de 3.400 de lei lunar pentru concediu de un an, şi de 1.200 de lei lunar pentru părintele care alege să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului.

Concret, în perioada 2011 – octombrie 2012, părintele a avut de ales între:

  • concediu pentru creşterea copilului pe o perioadă de un an de zile şi de ICC cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei.
  • concediu pentru creşterea copilului pe o perioadă de doi ani şi de ICC cuprinsă între 600 de lei şi 1.200 de lei lunar.

Aceste schimbări aduse ICC s-au făcut prin OUG nr. 111 din 2010.

8 decembrie 2010, data la care Guvernul emite Ordonanţa de Urgenţă prin care penalizează părintele care a ales să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului.

Aşa cum arătat mai sus, părintele care a ales să stea doi ani în concediu pentru creşterea copilului a primit o indemnizaţie lunară de maximum 1.200 de lei, faţă de 3.400 de lei – plafonul maxim al ICC aplicat părinţilor care au ales să stea doar un an în concediu pentru creşterea copilului.

Aşa a crezut Guvernul că scoate ţara din criză

Schimbările draconice aduse cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului au fost operate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 111 din 2010.
Iată cum a argumentat atunci Guvernul luarea acestei decizii:
„În vederea eficientizării programului de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, acesta a fost reanalizat, ţinându-se cont de durata de acordare şi de principiile de finanţare din alte state membre ale Uniunii Europene care au indemnizaţii similare. Situaţia economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plăţii indemnizaţiei pentru creşterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserţie lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condiţiilor de eligibilitate, precum şi al cuantumurilor acordate. Conform programului cuprinzător anticriză susţinut de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, măsurile luate de România trebuie să conducă la normalizarea condiţiilor financiare şi la pregătirea redresării economice, măsurile luate urmând a fi puse în aplicare începând cu luna ianuarie 2011”, se arată în OUG nr 111 din 2010.

În perioada 1 octombrie 2012  31 iunie 2016, indemnizaţia de creşterea copilului a urcat la 85% din media veniturilor din ultimul an şi a fost cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei.

În această perioadă, indemnizaţia a crescut din nou la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimul an şi a fost cuprinsă între 600 de lei şi 3.400 de lei lunar, indiferent de durata concediului de creşterea copilului.
Aceste schimbări au fost operate prin Legea nr. 166 din 2012 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 124 din 2011.

În perioada iulie 2016 – finele lunii august 2017, s-a eliminat plafonul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Guvernul elimină plafonul maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului; indemnizaţia reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, iar plafonul minim al indemnizaţiei a fost de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, garantat în plată. 

Din septembrie 2017: indemnizaţia de creşterea copilului este plafonată la maximum 8.500 de lei lunar.

Guvernul Tudose a decis să introducă din nou plafon maxim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de această dată de 8.500 de lei lunar.
Astfel că, începând cu luna septembrie 2017, ICC este cuprinsă între 1.233 de lei lunar şi 8.500 de lei lunar.

De la 1 ianuarie 2018: ICC va fi cuprinsă între 1.250 de lei şi 8.500 de lei lunar.

Informaţiile din acest articol au fost comunicate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială la solicitarea Economica.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...