La 1 ianuarie 2017 se împlinesc 15 ani de când euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede în 12 ţări UE
VEZI AICI TOATE BANCNOTELE ŞI MONEDELE EURO DIN UE
Ca urmare a decalajului orar, locuitorii din teritoriul francez Reunion, insulă situată în Oceanul Indian, au fost primii care au inaugurat noua monedă, la 20.00 GMT. Două ore mai târziu, euro a intrat în circulaţie şi pe continentul european, mai întâi în Finlanda şi Grecia, la 22.00 GMT, iar o oră mai târziu în majoritatea celorlalte state care au aderat la noua monedă: Germania, Austria, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. Au urmat Irlanda şi Portugalia, începând cu 00.00 GMT, informează Agerpres.
Euro devenise monedă oficială a 11 state membre ale UE la 1 ianuarie 1999, fiind introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, potrivit ec.europe.eu.
Până la 1 ianuarie 2002, vechile monede, considerate subunităţi ale euro, au continuat să fie folosite pentru plata în numerar.
Istoria monedei euro
Istoria monedei euro începe la 1 iulie 1990, când a debutat prima fază a uniunii economice şi monetare (UEM). La data de 1 ianuarie 1993, a fost definitivată Piaţa Unică, pentru ca la 1 ianuarie 1994, să înceapă faza preparatorie a uniunii economice şi monetare. În ziua de 1 noiembrie 1993, a fost stabilită compoziţia monedei ECU.
Cea de-a doua fază a UEM a început prin înfiinţarea Institutului Monetar European la 1 ianuarie 1994. Statele membre au acţionat pentru combaterea deficitelor bugetare şi pentru atingerea convergenţei economice.
La 15 şi 16 decembrie 1995, Consiliul European a adoptat denumirea de ”euro” pentru moneda unică. A fost stabilit calendarul trecerii la euro. Decizia cu privire la intrarea irevocabilă în cea de-a treia etapă a UEM a fost luată în 1996, iar la 2 mai 1998, la summit-ul de la Bruxelles, liderii UE au aprobat lista celor 11 ţări participante la primul val: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Au optat pentru amânarea participării la euro: Marea Britanie, Danemarca şi Suedia.
Politica monetară este aceeaşi pentru toată zona euro şi este hotărâtă de Banca Centrală Europeană, care şi-a început activitatea în iulie 1998 la Frankfurt. Datoria publică este emisă în monedă unică, iar pieţele financiare funcţionează în euro. De la 1 ianuarie 2000, băncile emit carnete de cecuri în euro, iar clienţii băncilor pot plăti atât cu cecurile cât şi cu cărţile de credit.
În prezent, euro este moneda unică adoptată de 19 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, ele formând zona euro. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania. De asemenea, euro este folosit, fie ca mijloc legal de plată, fie din motive practice, de o serie de alte ţări, cum ar fi statele vecine sau fostele colonii. În total, este folosit de aproximativ 337,5 milioane de cetăţeni europeni.
Având în vedere aceste cifre, nu este surprinzător că moneda euro a devenit a doua monedă internaţională, ca importanţă, după dolar. Mai mult, în privinţa numerarului aflat în circulaţie, chiar a depăşit moneda americană.
Monedele euro au următoarele opt valori: 1 cent, 2 cenţi, 5 cenţi, 10 cenţi, 20 cenţi, 50 cenţi, 1 euro şi 2 euro. La rândul lor, bancnotele de euro au valorile: 5 euro, 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro şi 500 euro.
VEZI AICI TOATE BANCNOTELE ŞI MONEDELE EURO DIN UE