La 30 septembrie se anunță noul IRCC, va fi în jur de 5,99%. Ratele creditelor cresc cu câțiva lei. CALCULE
În primul trimestru al anului 2024, IRCC a fost 5,97%, iar în trimestrul 2 al anului 2024 de 5.90%. IRCC aplicat în trimestrul 3 este de 5.86%. Din 1 octombrie noul IRCC va fi probabil de 5,99%. Această evoluție a IRCC este ceea ce guvernatorul BNR ar numi evoluție în dinți de fierăstrău. În aceste condiții, ratele la creditele de după 2019, cu dobânda legată de indicele IRCC nici nu scad, nici nu cresc foarte mult.
Astfel, noul IRCC valabil de la 1 octombrie, probabil 5,99%, va aduce o creștere de alți 4 – 5 lei la rata unui credit de 300.000 de lei pe 30 de ani. Analizată în timp, cu ajutorul ipotecare.ro, rata unui credit ipotecar cu dobânda legată de IRCC a crescut de la 1.418 lei în trimestrul întâi din 2022 la 2.304 lei la dat de 1 octombrie 2024. Creșterea de aproape 1.000 de lei nu este totuși una neglijabilă în condiții de inflație ridicată pentru perioada analizată.
Practic, ratele la creditul ipotecar cu dobânda legată de IRCC se întorc la nivelul din primul trimestru din 2024 și chiar puțin mai mult. Atunci IRCC era 5,97%, acum va fi 5,99%.
Comparativ, același credit ipotecar, dar cu dobândă fixă a avut o fluctuație mult mai mică (calcule făcute în momentul acordării creditului), iar la ora actuală, decalajul dintre un credit cu dobândă fixă și unul cu o dobândă variabilă legată de IRCC este considerabil: 1.789 lei cu dobândă fixă, față de 2.304 lei cu dobândă variabilă.
Evoluția ratei unui credit ipotecar în valoare de 300.000 de lei, avans 15%, contractat în T1 2022 pe o perioadă de 30 de ani
„În urma evoluției IRCC din ultimii doi ani și într-un context în care dobânzile fixe sunt mult sub nivelul celor variabile, tot mai mulți debitori au ales o finanțare sau o refinanțare a unui credit existent printr-un credit cu dobândă fixă, astfel încât peste 90% din totalul creditelor ipotecare nou acordate în acest an sunt cu dobândă fixă potrivit estimărilor noastre. Media dobânzilor variabile este de 8,48%, în timp ce media pe segmentul dobânzilor fixe pentru creditele acordate în 2024 este situată la valoarea de 5,95%. Având în vedere diferența de dobândă de peste 2,5%, toți cei cu credite cu dobânzi variabile ar trebui să opteze – sau să fi optat deja – pentru o finanțare cu dobândă fixă”, spune Laurentiu Bogdan, product development manager Ipotecare.ro
IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru. IRCC trimestrial se stabilește drept media aritmetică a valorilor IRCC zilnice comunicate pentru trimestrul anterior (se iau în considerare toate zilele lucrătoare din trimestru), urmând a se aplica de fiecare instituție de credit pentru trimestrul următor.
În schimb, ROBOR la 3 și 6 luni, în funcție de care se stabilește dobânda pentru creditele ipotecare luate înainte de 2019 a ajuns la 5,55%, respectiv 5,61%, ambele sub nivelul IRCC din acest moment.